marți, 20 martie 2012

Martie, luna plantării arborilor

În fiecare an, în perioada 15 martie -15 aprilie, se sărbătorește Luna Plantării Arborilor, unul dintre cele mai importante evenimente silvice și ecologice din lume.
Sărbătoarea împlinește în acest an 140 de ani, fiind una dintre cele mai vechi sărbători de mediu din lume, prima dată sărbătorindu-se în SUA, în 1872, ca sărbătoare a sădirii arborilor.
În România, s-a sărbătorit pentru prima dată în 1902 și a fost organizată de Spiru Haret, pe atunci ministru al Cultelor și Instrucției Publice, sub denumirea Sărbătoarea sădirii arborilor. Începând cu anul 1953, s-a stabilit prin lege că în perioada 15 martie-15 aprilie a fiecărui an să se serbeze „Luna pădurii”. În județul Dâmbovița, pădurea ocupă aproximativ 28,5% din suprafața județului. Pădurile găzduiesc 80% din varietatea de specii și ecosisteme care constituie viața pe Pământ. Tot acestea oferă mijloace de trai pentru 1,6 miliarde de oameni, aproape un sfert din omenire. De asemenea, ajută la încetinirea încălzirii globale, prin stocarea și reținerea carbonului. În plus asigură stabilitatea solului , împiedică eroziunea și alunecările de teren, deșertificarea și purifică atmosfera. Pădurile ameliorează factorii climatici și protejează sursele  de apă și nu în ultimul rând, au avantaje estetice, spirituale și de agrement pentru milioane de oameni.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu