sâmbătă, 19 mai 2012

19 mai, Ziua Europeană împotriva Obezitatii



Direcţia de Sănătate Publică Dimbovita, în parteneriat cu Societatea de Cruce Rosie si Asociatia „Tineri pentru Europa de Maine”, celebrează în data de 19 mai 2012 Ziua Europeană împotriva Obezităţii (ZEIO) şi organizează în perioada 19 mai – 29 mai 2012 campania de informare şi educare dedicată acestei zile.
Ziua Europeană Împotriva Obezităţii (ZEIO) este o zi şi o campanie dedicată conştientizării acestei afecţiuni, care are loc în întreaga Europă în fiecare an, în a treia sâmbătă a lunii mai. Această zi reuneşte comunităţile medicale şi politice cu publicul în evenimente ce au loc în întreaga Europă.
Conform OMS, prevalenţa obezităţii s-a dublat începând cu anul 1980 până în prezent. În 2008, 1,5 miliarde de adulţi cu vârsta peste 20 de ani erau supraponderali. Dintre aceştia, peste 200 de milioane de bărbaţi şi aproape 300 de milioane de femei erau obezi. În 2010, aproape 43 milioane copii sub vârsta de 5 ani erau supraponderali.
Tema aleasă pentru celebrarea Zilei Europene Împotriva Obezităţii ZEIO, pentru anul 2012, se referă la influenţa vieţii de zi cu zi asupra stării de sănătate a oamenilor, iar scopul campaniei este menţinerea greutăţii corporale în limite normale şi creşterea responsabilităţii indivizilor privind propria sănătate.
Sloganul campaniei este „Trăieşte mai uşor”. Obezitatea este o problemă de sănătate pentru fiecare individ afectat, iar costurile suportate de societate sunt foarte mari. Calea spre o greutate normală nu trebuie să fie anevoioasă, ci poate fi marcată de experienţe pozitive. Se recomandă ca oamenii să viziteze medicul pentru a afla care este greutatea sănătoasă şi care este modalitatea corectă de a o atinge şi de a o menţine .
Obiectivele acestei campanii sunt:
•    Motivarea şi sprijinirea cetăţenilor supraponderali să facă schimbările necesare în stilul de viaţă pentru a ajunge la o greutate sănătoasă şi astfel să îşi îmbunătăţească starea de sănătate.
•    Informarea şi educarea cetăţenilor despre riscurile excesului ponderal pentru starea de sănătate şi despre importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos, care presupune atât o alimentaţie echilibrată, cât şi mişcare fizică eficientă.
Sursa: DSP Dâmboviţa

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu