miercuri, 9 mai 2012

Finala Europa League LIVE TEXT! Atletico Madrid - Athletic Bilbao! Naţional Arena e plin! Avem echipele de start

UPDATE 21: 35 În acest moment, pe gazon se află siglele tuturor cluburilor, purtate de figuranţi, într-o coregrafie de excepţie, în ceremonia de deschidere a finalei.


UPDATE 21:25 Cu 20 de minute înainte de fluierul de start al finalei, Naţional Arena este aproape plin.


UPDATE 20:40 Iată cele două echipe de start:
Atletico Madrid: Courtois - Juanfran, Godin, Joao Miranda, Filipe Luis - Mario Suarez, Gabi - Diego, Adrian, Arda Turan - Falcao.

Rezerve: Asenjo, Lopez, Dominguez, Assuncao, Koke, Salvio, Martin.
Antrenor: Diego Simeone.
Athletic Bilbao 4-3-3: Iraizoz - Iraola, Javi Martínez, Amorebieta, Aurtenetxe - Iturraspe, Herrera, De Marcos - Susaeta, Llorente, Muniain
Rezerve: Raul, Toquero, San Jose, Ekiza, Gabilondo, Inigo Perez, Ibai
Antrenor: Marcelo Bielsa


UPDATE 20:35 Cu aproape o oră îniante de startul partidei, pe Naţional Arena sunt peste 10.000 de fani. Cele două echipe se prăgătesc să iasă la încălzire. Accesul pe stadion se face fără incidente.
Ionuţ Lupescu: "Mă aşteptam ca totul să iasă ok. Acum sunt mândru că sunt bucureştean"
Gică Craioveanu: "Mi-aş dori să avem parte de această atmosferă şi la meciurile de la noi. Acum s-a dovedit că fotbalul este un show, nu o industrie. Fanii celor două echipe s-au înfrâţit şi toţi sunt încântaţi de atmosfera de aici. Trăiau cu o altă impresie"

UPDATE 20:15 Brigada de arbitri din Germania, condusă de Wolfgang Stark, care va oficia la finala Ligii Europa dintre Atletico Madrid şi Athletic Bilbao, a sosit la Arena Naţională, cu două ore înainte de începerea partidei.
Stark, în vârstă de 42 de ani, este arbitru FIFA din 1999 şi a condus trei meciuri la Cupa Mondială din 2010.
Stark va fi ajutat de asistenţii Jan-Hendrik Salver şi Mike Pickel şi de asistenţii suplimentari Florian Meyer şi Deniz Aytekin, toţi din Germania. Arbitru de rezervă pentru central va fi francezul Stephane Lannoy, în timp ce germanul Mark Borsch va fi rezervă pentru asistenţi.

UPDATE 20:07 După ce a reuşit ceea ce promisese cu ceva timp în urmă: organizarea unei finale de cupă europaeană în România, preşedintele FRF, Mircea Sandu a spus că următorul pas în planul de dezvoltare al fotbalului românesc este găzduirea unui turneu final internaţional.
"Pentru România este un lucru extrem de important! Organizează un eveniment cum nu a mai fost. Respectul de care ne bucurăm l-a exprimat cel mai bine Platini, care a avut discursul în limba română. Acest lucru arată cât de mult apreciază ce am reuşit.

Bucureştenii trebuie să fie mulţumiţi, dar şi oaspeţii noştri, care am văzut că se comportă foarte bine. E bine, e frumos şi sunt convins că România va avea de câştigat în plan turistic. Sunt convins că va fi un meci deschis, sunt echipe care atacă, nu sunt echipe gen Chelsea la Barcelona. Mai putem organiza o finală, acea a Supercupei Europei, care poate fi peste trei ani sau cinci ani.

E posibil ca în viitorii 15 ani să ne înscriem la un Campionat European"
, a spus Mircea Sandu la Sport.ro.

UPDATE 19:50 Delegaţia celor de la Atletico Madrid a ajuns la Stadion. Falcao, Diego, Arda Turan şi ceilailţi jucători aflaţi sub comanda lui Diego Simeone vor ieşi să "inspecteze" gazonul, după care vor începe încălzirea.
Tot acum au sosit la stadion şi "oamenii lui Bielsa".

UPDATE 19:40 Spaniolii au pus deja mâna pe primul 11 al lui Athletic Bilbao. Bielsa va folosi un "11 de gală", scriu cei de la El Correo. Iată echipa de start a lui Athletic Bilbao.
Athletic Bilbao 4-3-3: Iraizoz - Iraola, Javi Martínez, Amorebieta, Aurtenetxe - Iturraspe, Herrera, De Marcos - Susaeta, Llorente, Muniain.

Rezerve: Raul, Toquero, San Jose, Ekiza, Gabilondo, Inigo Perez, Ibai


UPDATE 19:35 Gafă de proporţii a crainicului oficial trimis de UEFA pentru finala Europa League. Aproximativ 4000 de fani au intrat deja pe Arena Naţională, iar aceştia au fost întâmpinaţi de un "călduros": "Bună seara, Budapesta! Bine aţi venit la finala Europa League". Ulterior, acesta s-a corectat, dar fanii români care apucaseră să intre pe Naţional Arena au rămas cu un gust amar. Sperăm să nu mai avem parte de "surprize" în această seară.

UPDATE 19:05 Organizatorii partidei au decis ca stadionul să rămână descoperit la ora partidei, chiar şi în situaţia în care în Bucureşti va începe să plouă. Totuşi, şansele ca acest lucru să se întâmple sunt extrem de reduse.
Tot acum fanii au început să intre pe Naţional Arena.

UPDATE 18:58 Cosmin Contra a dezvăluit că jucătorii lui Atletico au fost foarte încântaţi de National Arena: "Sunt foarte mândru"

"Sunt foarte mândru că avem un astfel de stadion. Băieţii de la Atletico erau foarte încântaţi de ce au văzut aici. Eu sper să avem parte de un meci istoric aici în România, unul de povestit nepoţilor. Eu am fost foarte aproape să ridic această cupă, dar nu am reuşit decât să o ating", a declarat Cosmin Contra la Sport.ro.

UPDATE 18:50 Site-ul oficial al celor de la Bilbao postează fotografii din Piaţa Constituţiei, acolo unde este FAN ZONE-ul celor de la Athletic: "La Bucureşti nu se moare de foame" :)


UPDATE 16:45: Conform site-ului oficial al celor de la Athletic Bilbao, la partida de pa Naţional Arena vor fi prezenţi 12.500 de fani basci şi numai 9.000 de fani ai lui Atletico.
Madrilenii sunt consideraţi gazde, astfel că vor evolua în echipamentul principal: tricouri în dungi verticale, albe şi roşii, pantaloni albaştri şi jambiere roşii. Portarul va fi în galben complet.
"Oaspeţii" de la Athletic vor folosi echipamentul secundar: tricouri verzi, pantaloni şi jambiere negre. Portarul bascilor va fi în gri complet.



UPDATE 16:30: Vicente del Bosque, la Bucureşti alături de oficialii grupării Atletico Madrid

Oficialii grupării Atletico Madrid, în frunte cu preşedintele Enrique Cerezo, au luat masa cu personalităţile invitate de club la finala Ligii Europa, de la Bucureşti, între care se află şi selecţionerul Spaniei, Vicente del Bosque, informează presa spaniolă.

Principala absenţă este cea a preşedintei Comunităţii Madrid, Esperanza Aguirre, în locul acesteia venind la Bucureşti vicepreşedintele Ignacio González.

Primăriţa oraşului Madrid, Ana Botella, a pronosticat că Atletico va câştiga cu scorul de 2-1. Între cei prezenţi la masa oferită de Atletico la Casa di David se află şi fostul secretar de stat pentru sport, Jaime Lissavetzky.

UPDATE 15:12 Fanii lui Bilbao şi ai lui Atletico au împânzit centrul vechi al Bucureştiului. Câteva mii de suporteri creează o atmosferă incendiară.

UPDATE 13:55 Până în prezent nu s-au înregistrat incidente între suporterii echipelor Atletico Madrid şi Athletic Bilbao sosiţi în România pentru finala Ligii Europa, precizează Ambasada Spaniei la Bucureşti răspunzând unei solicitări formulate de agenţia MEDIAFAX.
"Ambasada Spaniei nu deţine date concrete privind numărul cetăţenilor spanioli care au sosit sau vor sosi la Bucureşti pentru a asista la meciul de pe Arena Naţională, dar se apreciază că numărul suporterilor prezenţi se ridică la aproximativ 30.000. Până în prezent nu s-au înregistrat incidente legate de sosirea şi prezenţa suporterilor în Bucureşti", se arată în răspunsul Ambasadei.
De asemenea, Ambasada Spaniei a comunicat faptul că Alteţa Sa Regală Prinţul de Asturias, Felipe de Borbon y Grecia, care se va afla la Bucureşti pentru a asista la finala Ligii Europa nu va fi însoţit de nicun alt membru al Casei Regale spaniole. Cupa Ligii Europa va fi înmanată echipei câştigătoare de către preşedintele UEFA, Michel Platini, în prezenţa Prinţului Felipe, care va saluta cele două echipe.
Finala Ligii Europa, dintre Atletico Madrid şi Athletic Bilbao, este programată în această seară, de la ora 21.45, pe Arena Naţională din Bucureşti, fiind transmisă în direct de Pro TV.

UPDATE 13:42 Suporterii lui Atletico Madrid cântă şi se distrează în Centrul Vechi al capitalei. Suporterii spanioli sunt grupaţi la terase şi se pregătesc pentru marea finală din această seară. În afară de bodyguardzii localurilor din Centrul Vechi, nu există forţe de ordine care să-i supravegheze pe suporteri.
Fanii lui Bilbao sunt mai liniştiţi şi stau grupaţi la terasele din zona Băncii Naţionale.

UPDATE 13:31 Gazonul de pe Arena Naţională rămâne cel mai sensibil punct al construcţiei de 230 de milioane de euro. Dacă organizatorii au pregătit în cel mai mic detaliu disputa şi ProTV pregăteşte o transmisiune de zile mari, din nou avem emoţii cu gazonul.
Însă iarba nu dă nici de această dată semne că ar rezista prea mult. Mici bucăţi de gazon s-au desprins în timpul antrenamentelor celor de la Atletico Madrid, prima echipă care a călcat pe noua suprafaţă de joc.

UPDATE 13:21 O parte dintre jucătorii lui Atletico Madrid au ieşit la o scurtă plimbare în această dimineaţă înaintea finalei Europa League din această seară. Suporterii nu i-au scăpat din ochi pe jucătorii lui Simeone care i-au însoţit pe fotbaliştii madrileni.

UPDATE 11:37 Suporterii iberici ai formaţiilor Atletico Madrid şi Athletic Bilbao veniţi în România pentru finala Ligii Europa au luat cu asalt terasele din centrul vechi al Capitalei, care fost cuprins brusc de atmosfera unei fieste spaniole.
Majoritatea celor sosiţi până la prânz în Bucureşti, fie că sunt suporteri ai madrilenilor, fie ai bascilor, s-au grupat în Centrul Vechi. Nu ţin cont de rivalităţi, sunt departe de ceea ce înseamnă suporterul "ultras". La aceeaşi terasă poţi găsi adversarii de mâine seară din tribunele Arenei Naţionale. Cântă, scandează şi cel mai mult beau. Bere. Autohtonă şi draft, că e mai ieftină. Se vede că au venit să se distreze şi dacă o pot face cu bere de un euro şi jumătate în faţă, nu au nicio problemă. La tot pasul se vorbeşte spaniolă. Românii îi privesc curioşi şi e normal, bucureştenii nu sunt obişnuiţi cu evenimente de anvergura unei finale de cupă europeană. Surprinzător, sunt şi multe femei îmbrăcate în acelaşi culori, alb şi roşu.
Pe Stada Doamnei, una dintre puţinele deschise traficului de maşini se stă bară la bară. Majoritatea maşinilor sunt utilitare şi încearcă să aprovizioneze numeroasele terase din zonă, în principal cu bere, alimentul de bază al suporterului, indiferent de unde provine el.
În pasajul de la Universitate, doi suporteri madrileni nu înţeleg de ce toaletele sunt închise. Se face curăţenie între 13.00 şi 13.30. Când uşile sunt descuiate îţi dai seama că înăuntru e relativ curat, chiar dacă nu poţi trage apa, trei chiuvete au dispărut, săpun nu există, iar uscătoarele de mâini sunt doar pentru decor.
La centrul de informare turistică din acelaşi pasaj au venit până marţi la prânz câteva zeci de suporteri. Majoritatea a cerut informaţii legate de transportul de la cele două zone destinate fanilor din Piaţa Constituţiei şi Piaţa George Enescu către stadion şi hărţi. Cu ocazia disputării finalei Ligii Europa la Bucureşti, primăria a deschis alte două centre de informare a turiştilor în cele două pieţe, la care a angajat vorbitori de limba spaniolă.
Restaurantele "cu ştaif" sunt goale, spaniolii preferă terasele mai sărăcăcioase, care şi-au împodobit însă gărduleţele de delimitare cu steaguri ale celor două echipe. Poate şi pentru că "sunt săraci ăştia, nu am făcut nimic de dimineaţă", după cum se plângea un cerşetor, pe strada Covaci. Pe Lipscani, un cârciumar i-a antamat pe madrileni. A pus la difuzoare imnul celor de la Atletico, iar cei 15 suporteri nu se dau plecaţi. Cântă şi scandează.
O firmă producătoare de bere a avut ideea de a împodobi intrările câtorva restaurante cu un mesaj de bun venit adresat suporterilor spanioli în limba maternă. La alte terase flutură steaguri ale Spaniei şi ale celor două cluburi.
Îmbrăcaţi în tricouri ale favoriţilor, spaniolii umblă în grupuri de minim 4-5, îşi fac poze la fiecare pas şi scandează numele echipei care sunt convinşi că mâine va câştiga. Sunt prietenoşi şi dacă nu vorbeşti bine engleză, te înţelegi la fix cu ei. Amestecă trei cuvinte în engleză cu şapte spaniole şi înţelegi. În faţă la Carul cu Bere, unde nu găseai o masă la terasa extinsă cu ocazia meciului nici dacă erai Regina Angliei, cinci fani ai bascilor sunt încrezători: "Am venit aseară, Bucureştiul e senzaţional, vremea e bună şi berea e ieftină. Am văzut Casa Poporului, e imensă. Am vrea să vedem cât mai mult din Bucureşti, dar nu ştiu dacă vom avea timp pentru că mâine după meci avem fiesta în Piaţa Constituţiei, vom fi 15.000 de basci acolo. Batem cu 4-1 mâine". Din fotbalul românesc au auzit şi de Steaua, şi de Dinamo, dar cred cu tărie că nu ajung la nivelul echipei lor favorite, Athletic Bilbao.
Pe strada Blănari e unul dintre puţinele magazine de suveniruri din centrul Bucureştiului. Vânzătoarele sunt optimiste, chiar dacă numărul clienţilor nu a crescut prea mult: "Am vândut ceva, dar nu în mod senzaţional. Cel mai bine au mers magneţii de frigider şi cam tot ce ţine de Dracula. Sperăm să crească vânzările după amiază şi mâine". Doi paşi mai încolo, 20 de fani ai lui Bilbao au unit mesele şi cântă de răsună toată strada.
Românii? Destui care să se holbeze la fiesta declanşată de spanioli şi la coadă la cadouri. În faţa intrării BNR de pe Lipscani, organizatorii finalei au amplasat un magazin mobil de articole promoţionale în care s-a organizat un concurs de şutat mingea. Majoritatea celor care se bulucesc, printre care şi bunici cu nepoţi de mână, nu câştigă nici fular nici breloc, nici tricou. Se pare că mingea ar trebui să fie şutată de Falcao pentru a deveni câştigător. Dar nimeni nu se dă bătut.
Un cerşetor dă interviuri unei televiziuni de ştiri. Are tricou în dungi alb-roşii, şapcă roşie pe cap şi a venit bine pregătit. În mână are o cruce mare de lemn şi nişte cuvinte în limba spaniolă scrise pe o coală A4. În partea de sus a desenat steagul galben-roşu al Spaniei, încadrat de semnul monedei Euro, iar dedesupt cere doi euro pentru că e sărac. "Nu am primit nimic până acum, sunt săraci cred. Mi-au zis că au doar bancnote mari de 50 şi 100 de euro, că nu au bani mici, dar nu cred", se destăinuie tânărul, care ştie spaniola din şcoală, că a făcut "opt clase".
Pe strada Smârdan, un ţigan bătrân cu mustăţi lungi şi răsucite în sus încearcă să vândă pălării unor spanioli. Neinteresaţi. Un agent de pază încearcă una, dar nu cumpără nici el. Dacă îl întrebi cât costă, zice scurt cu voce răguşită: "Două sute tată, da' e dă piele". Nici spanioli nu cumpără "că e zgârciţi, şi nu cer mult, zece euro le cer, şi ai văzut ce ciolane aveau în farfuriile alea la restaurant?"
În faţa Curţii Domneşti doi bucătari au ieşit la o ţigară şi se uită la spaniolii care trec prin zonă. "O să fie nebunie mă, să vezi ce o să fie pe noi. Am auzit că vine şi regele ăla mic al lor, Felipe, ăla tânăr, nu bătrânul", se încurajează ei.
Tot centrul Capitalei e împânzit de jandarmi şi de poliţişti. La fiecare pas vezi uniforme, ceea ce până la urmă îţi dă o stare de siguranţă. Poliţia Centrului Vechi a scos în stradă, la patrulare, şi studenţi.
Hanul Berarilor e un alt restaurant care a dat tunul cel mare. Are o jumătate de terasă plină cu suporteri ai celor de la Bilbao, iar cealaltă cu români. Spaniolii au venit cu autocare, în grupuri organizate, îndrumaţi de agenţi de turism. Şi-au atârnat pe garduri steaguri ale echipei favorite. Un lăutar se adaptează şi el şi le cântă clienţilor la vioară o melodie spaniolă. În faţa restaurantului veniseră zece muncitori să sape o groapă. Un "Dorel" săpa, ceilalţi se holbau la spanioli sprijiniţi în cozile lopeţilor.
În Piaţa Constituţiei, Primăria Capitalei a amenajat o zonă destinată suporterilor echipei Athletic Bilbao. S-au ridicat patru corturi imense, s-a amplasat o scenă, patru ecrane enorme şi multe toalete ecologice. Va fi vânzare mare de bere.
Suporterii madrilenilor beneficiază însă de o zonă mult mai mică, în Piaţa George Enescu, din apropierea Ateneului Român. Sunt amplasate doar două ecrane, în schimb există un miniteren de fotbal cu iarbă sintetică şi au fost instalate câteva mese pentru fusbal.
Bucureştiul a devenit, cel puţin pentru câteva zile, un alt oraş. E mai vesel, parcă, şi mai curat. Au dispărut şi câinii comunitari. Şi totul pentru ca spaniolii veniţi din celălalt capăt al Europei să găsească o atmosferă ca acasă. Şi sloganul "Meciul lor, finala noastră" al ProTV, postul care va transmite în direct miercuri finala Ligii Europa, poate fi lesne parafrazat: "Meciul lor, oraşul lor".

UPDATE 10:59 Ceremonia dinaintea finalei Ligii Europa, dintre Atletico Madrid şi Athletic Bilbao, va fi asigurată, miercuri seară, de 350 de tineri cu steaguri în culorile roşu, negru şi albastre, incluzând şi 56 de panouri cu echipele eliminate din competiţie începând din faza grupelor.
Panourile vor fi împărţite în două grupe de câte 27 de bucăţi, care iniţial vor porni de la cele două porţi şi se vor întâlni la jumătatea terenului. Apoi va face un dreptunghi de opt pe şapte panouri ţinute deasupra capului, după care panourile vor fi puse pe gazon şi răsucite, astfel că vor forma imaginea trofeului Ligii Europa.
Pe teren vor fi desfăşurate şi două bannere de mari dimensiuni pe care va scrie : "Welcome to Bucharest". Apoi vor intra pe gazon alte două bannere, cu emblemele celor două finaliste, după care la cele patru colţuri ale terenului vor fi desfăşurate patru steaguri triunghiulare pe care scrie "Final 2012 Bucharest".
Finala Ligii Europa, dintre Atletico Madrid şi Athletic Bilbao, este programată miercuri, de la ora 21.45, pe Arena Naţională, fiind transmisă în direct de Pro TV.


Numărătoarea a ajuns la zero. Finala stă să înceapă. Poate nu e cea spaniolă aşteptată de toată lumea, la Munchen, şi nu la Bucureşti, poate nu e nici cea engleză visată de români, dar aproape sigur e cea mai bună din ce ne-a rămas.

Cel mai important eveniment sportiv din istoria postdecembristă a României, finala Europa League 2011-2012, se joacă astăzi, pe "Naţional Arena", de la 21.45, între cele mai ofensive echipe din competiţie.

Atletico (30 de goluri în actualul sezon de EL) versus Athletic (28 goluri), Falcao (10 goluri) versus Llorente (7), basci contra madrileni. Şi spanioli contra spanioli, la Bucureşti. Pentru ambele echipe, finala EL vine aproape de capătul unui sezon epuizant.

Athletic şi Atletico, peste Real Madrid

Până la disputa de pe "Naţional Arena", Bilbao a jucat 60 de meciuri, în toate competiţiile, iar Atletico cu trei mai puţin. Mai obosiţi vor încheia bascii, care vor mai avea de jucat, pe lângă ultima etapă din Primera, şi finala Cupei Regelui, cu Barcelona (25 mai).

De altfel, echipa catalană este gruparea care va avea cele mai multe meciuri în picioare la final (64). De remarcat însă că finalistele din Europa League termină, la numărul de meciuri jucate, peste campioana Spaniei, Real Madrid!

Bascii menajaţi, madrilenii forţaţi

Realul a jucat trei meciuri în opt zile, o "dublă" cu Bayern şi un "El Clasico", şi deşi a câştigat campionatul, n-a prins şi finala Ligii Campionilor. S-a vorbit despre oboseală, care ar putea juca un rol important şi astăzi. Cu speranţele încă vii la un posibil loc de Liga Campionilor, Atletico a jucat sâmbătă, în penultima etapă din Primera, cu aproape toţi titularii în victoria cu Malaga (2-1).

Bielsa şi-a menajat echipa cu Getafe (0-0), unde în primul "11" au apărut doar doi titulari obişnuiţi, Aurtenetxe şi Herrera. Cine şi-a conservat mai bine energia în final de sezon? Răspunsul îl vom afla astăzi, de la 21:45.



Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu