Astăzi, la Târgovişte, a avut loc a
treia ediţie a marşului antiviolenţă domestică, organizat de Direcţia de
Asistenţă Socială a primăriei şi filiala de Cruce Roşie Dâmboviţa.
“Este o tradiţie, scopul marşului fiind sensibilizarea opinie publice
faţă de violenţa în familie şi încurajarea femeilor abuzate. De obicei
acestea sunt victime tăcute, pentru că sunt supuse mai multor tipuri de
abuzuri: fizice, psihice sau de ordin economico-social.” a spus Delia
Stănescu, directorul DAS. Statisticie de la nivelul municipiului tind să
dea dreptate conducerii DAS. În ultimii 2 ani, mai puţin de 130 de
femei abuzate în familie au apelat la sprijinul autorităţilor, deşi la
nivelul Direcţie de Asisenţă se presupune că numărul celor care suferă
este mult mai mare. Săptămâna aceasta, primăria va inaugura un al doilea
centru specializat pentru victimele volenţei domestice. Printr-o
hotărăre a Consiliului Local, femeile care se adresează centrelor
specializate de la nivelul minicipiului pot rămâne aici până la
rezolvarea problemelor de natură fizică sau socio-profesională.
Marşul organizat, astăzi, în municipul
l-a avut în frunte pe primarul Gabriel Boriga. Acesta a mulţumit tuturor
celor implicaţi, spunând că este impresionat de numărul mare al
paticipanţilor, peste 700 de persoane. „Avem nevoie să demonstrăm că
violenţa nu este soluţie. Să învăţîm să folosim forţa argumentului, nu
argumentul forţă.” a precizat primarul Gabriel Boriga.
Marşul a fost organizat şi cu
participarea voluntarilor Crucii Roşii. Eugen Florea, a precizat că
instituţia poate asigura consiliere femeilor abuzate şi ajutoare de
urgenţă în anumite cazuri. Voluntarele Crucii Roşii au oferit, astăzi,
bărbaţilor din Târgovişte, flori care purtau şi un mesaj sugestiv:
“Dăruieşte, nu lovi!” Majoritate au fost luaţi prin surprindere de gest,
iar unii chiar au refuzat să primească floarea.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu