marți, 20 noiembrie 2012

Târgovişte - Transportatorii, în vizorul RAR!

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier împreună cu reprezentanţii Registrului Auto Român, au organizat şi executat o acţiune preventivă pe raza Municipiului Târgovişte, pe linia identificării persoanelor ce efectuează transport de persoane fără a fi autorizate în acest scop, cu autoturisme ce nu corespund din punct de vedere tehnic şi care prezintă un pericol pentru siguranţa rutieră.


În cadrul acestei acţiuni, poliţiştii au aplicat 42 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora însumând 5180 lei.

Totodată ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au reţinut un permis de conducere şi au retras 3 certificate de înmatriculare.

Totodată, ieri, 18 noiembrie 2012, între orele 08:00-12:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte – Biroul de Ordine Publică , în colaborare cu efective de jandarmi au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii unor activităţi comerciale ilicite, sancţionarea faptelor de încălcare a normelor sanitar-veterinere.

În cadrul acestei acţiuni, au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2900 de lei.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu