Politica economică a lui Nicolae Ceauşescu, îndreptată spre ridicarea şi consolidarea industriei grele a
determinat, la Târgovişte, trei mari proiecte care aveau să schimbe
definitiv vechea cetate de scaun a Ţării Româneşti.
În 1970, încep lucrările de construcţie
la Întreprinderea de Strunguari SARO, Întreprinderea de Becuri şi surse
de iluminat Romlux (ambele intrând în funcţiune în 1972) şi la
Combinatul de Oţeluri Speciale (COS). Echipate cu tehnică modernă şi
înghiţind cele mai mari sume investite vreodată în economia Târgoviştei,
cele trei întreprinderi erau furnizori de talie naţională, considerate
capabile că concureze cu giganţii occidentali la nivelul calităţii
produselor. Combinatul de Oţeluri speciale a fost inaugurat de Ceauşescu
la 14 decembrie 1973, devenind principala unitate economică a oraşului
şi unul din cele 10 astfel de combinate existente în lume. În anii ’80,
pe platforma metalurgică târgovişteană se realiza 3,6% din producţia de
oţel a României. Edificarea platformei industriale va forţa dezvoltarea
rapidă a localităţii pe toate planurile. Din punct de vedere demografic,
ea va însemna o triplare a numărului locuitorilor faţă de perioada
anterioară regimului Ceauşescu, în 1989 fiind înregistraţi peste 100.000
de locuitori.
COS a fost vândut în 2002, firmei Mechel
Internaţional Holding, firmă cu sediu în Suedia, dar cu patronat rus.
Investiţia rusească de la Mechel înseamnă azi sute de angajaţi care-şi
vor petrece sărbătorile în şomaj tahnic şi alte câteva sute care au fost
disponibilizaţi în cursul anului. Mechel vrea să vândă la rândul său
combinatul şi toate afacerile din România.
Din păcate, la aniversarea celor 39 de
ani, combinatul nu primeşte nici un cadou, doar perspectiva neagră că
visul metalurgic al comunismului nu va mai apuca să împlinească 40 de
ani, la Târgovişte.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu