Un bărbat de 42 de ani a fost depistat de poliţişti în timp ce comercializa fără drept articole pirotehnice
În cadrul unei acţiuni pe linia respectării prevederilor legale privind
materiile explozive, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi
şi Substanţe Periculoase l-au depistat în zona unui complex comercial
din municipiul Târgovişte pe numitul R.M., de 42 de ani, din localitate,
care deţinea şi oferea spre vânzare din portbagajul autoturismului un
număr de 23 000 de articole pirotehnice, tip baterii de rachete, petarde
şi pocnitori, în greutate de aproximativ 60 de kilograme pentru care nu
a putut face dovada provenienţei şi autorizării.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii
prevăzută şi pedepsită de articolul 37, alin. 1, din Legea 126/1995 R şi
art. 280 C.Pen., întreaga cantitate de produse pirotehnice fiind
ridicată în vederea continuării cercetărilor.
În pragul sărbătorilor de iarnă, poliţia dâmboviţeană informează
persoanele fizice şi juridice, cu privire la comercializarea,
transportul şi folosirea articolelor pirotehnice
I. Aspecte legislative privind condiţiile de achiziţionare,
comercializare, deţinere, depozitare, transport şi folosire a
articolelor pirotehnice.
Pentru a putea deţine, comercializa, transporta şi folosi articole
pirotehnice, persoanele juridice au obligaţia de a obţine autorizaţia
din partea
Inspectoratului Teritorial
de Muncă si a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa.
Pentru încăperile în care se depozitează o cantitate mai mică de 1000
kg. brut de articole pirotehnice, este necesar avizul dat de
Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Cantităţile de articole pirotehnice mai mari de 1000 kg. brut, pot fi
depozitate numai în spaţii special construite şi amenajate pe baza
documentaţiilor tehnice avizate de inspectoratele teritoriale de muncă.
Aceste depozite pot funcţiona numai după obţinerea prealabilă a
autorizaţiei, emisă în comun de către inspectoratul teritorial de muncă
şi inspectoratul judeţean de poliţie
Spaţiile de comercializare a articolelor pirotehnice vor fi construite
şi amenajate pe baza documentaţiilor tehnice avizate de inspectoratele
teritoriale de muncă, în afara imobilelor de locuit, şi pot funcţiona
numai după obţinerea
prealabilă a autorizaţiei emise în comun de către Inspectoratul
Teritorial de Munca si Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa.
Potrivit dispozitiilor Legii nr. 406/2006 pentru modificarea si
completarea Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive,
numai persoanele juridice autorizate au dreptul să deţină şi să
comercializeze articole pirotehnice după cum urmează:
1. Persoane juridice autorizate :
a. nu pot comercializa către alte persoane juridice autorizate decât
articole pirotehnice din clasele/categoriile pentru care au fost
autorizate;
b. nu pot comercializa către populaţie articole pirotehnice din
clasele/categoriile II-IV, precum şi petarde, pocnitori şi obiecte
zburătoare luminoase din clasa I.
Celelalte obiecte pirotehnice din categoria I, care pot fi
comercializate către populaţie tot timpul anului si pot fi utilizate in
spatii restranse ( in interiorul cladirilor cu destinatie de locuit, cu
nivel de risc scazut si nivel de zgomot neglijabil ) sunt :
focuri bengale , chibrituri bengale , betisoare bengale, jerbe, granule
scanteietoare , serpi , scantei .
c. în situaţia organizării de focuri de artificii cu articole
pirotehnice din clasele/categoriile III şi IV, precum şi T.1 şi T.2,
sunt necesare acordul primăriei şi al unităţii de pompieri, precum şi
avizul inspectoratului judeţean de poliţie, respectiv al Direcţiei
Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pe a cărei rază se execută
jocuri de artificii.
vineri, 21 decembrie 2012
Dambovita - Petardier amendat !
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu