În fiecare an, în cea de-a treia zi de Crăciun, creştinii îl
prăznuiesc pe Sfântul Ştefan, care este primul creştin care a vestit şi a
mărturisit credinţa în Hristos.
Ştefan a stârnit mânia evreilor care l-au prigonit şi l-au acuzat că
strică Legea lui Moise. Cu toate argumentele solide, alese din
scripturi, arhidiaconul Ştefan nu i-a convins că are dreptate. Alungat
din cetate şi lovit cu pietre, acesta s-a prăbuşit sub povara
bolovanilor aruncaţi cu duşmănie asupra lui. În pragul morţii, el a avut
viziunea că cerurile s-au deschis, iar Hristos şedea la dreapta lui
Dumnezeu. Strivit de pietre, Arhidiaconul Stefan a îngenuncheat şi cu
braţele întinse sub forma de cruce, s-a rugat lui Dumnezeu să-l
primească în împărăţia lui. Cu ultimele puteri, Stefan i-a cerut
acestuia să-i ierte pe ucigaşii lui.
De această zi se leagă multe tradiţii, una dintre ele fiind aducerea
în casa celor care se judecă şi care au probleme a unei icoane cu
Sfântul Ştefan. De asemenea, în unele zone, în ziua de 27 decembrie se
împart mucenici cu miere şi nucă. În unele zone din Muntenia se prepară
Pâinicile lui Ştefan. Dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac, unse
cu miere, se fac pâinici în forme rotunde. Aceste dulciuri, care
amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan, se sfinţesc la
biserică în ziua praznicului şi se împart copiilor săraci.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu