vineri, 14 decembrie 2012

Târgovişte-GER DE CRAPĂ PIETRELE!

La Targoviste, termometrele au aratat noaptea trecuta -10 grade Celsius.
Era un frig de crapau pietrele, iar politistii si cei de la ambulanta au dus la centrele de noapte mai multi oameni ai strazii ce-si puneau viata in pericol, in ger.

Centrul de noapte din Targoviste este plin pana la refuz. Toate cele 55 de paturi sunt ocupate. Cei care vor veni peste noapte vor fi si ei gazduiti aici pentru ca autoritatile au pregatit deja paturi suplimentare.

De trei ani, Gheorghe Matusa nu mai are locuinta. Cat e vremea buna se adaposteste prin scarile de bloc. Odata cu instalarea iernii insa este bucuros ca a fost primit la azilul de noapte.
"Credeti-ma, tremur de frig. De dimineata, de doua ori mi-a venit rau, am cazut. Tremur, imi vine sa tusesc, sunt racit foarte rau!", a declarat pentru MariusBUGA.ro Gheorghe Matusa.

Cei ajunsi la centrul social sunt ingrijiti si consiliati de psihologi, iar pe langa asta au parte si de un ceai si hrana calda.

"Ii multumim Bunului Dumnezeu ca suntem aici, avem ce ne trebuie, un ceai cald, o mancare calda", ne-a povestit Sorin Gaina.
 Politia l-a adus la centru si pe un batran de 76 de ani, fara locuinta, gasit in gara. Numai ca omul a refuzat sa ramana aici.

"Nu mai aveti casa, tataie? Nu mai am, taica, mi-a luat-o… Ce aveti pe dvs? Un palton si o scurta si vreau sa ma duc, n-are rost sa stau aici", spunea batranul.
 Psihologii au incercat sa-l conviga pe batran ca e mai bine in centru decat sa stea in frig, in gara.

"Spre binele dvs, nu vreti sa ramaneti aici? Noi va dam un ceai cald, va faceti o baie fierbinte...".

"Au inceput sa vina mai multi beneficiari, oameni ai strazii, adusi de politie sau spital. Aici gasesc mai mult decat au in strada, un pat, o masa calda, un ceai, o baie calda", ne-a precizat Claudiu Tomescu, şeful Centrului de noapte Speranţa Târgovişte.

Un om al strazii gasit in Piata 2 brazi din Targoviste a ajuns la spital, seara trecuta, cu degeraturi la picioare, iar medicii au reusit sa-l stabilizeze.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu