Viaţa fiecărui artist este un roman, iar moartea sa atrage după sine poveşti necunoscute, copii nelegitimi care îşi cer drepturile, mari iubiri, teste de paternitate şi ani buni de luptă în tribunale.
Nici marele regizor Sergiu Nicolaescu nu este o excepţie. Acesta a încetat din viaţă joi, la vârsta de 82 de ani, după o carieră strălucită de peste 40 de ani şi 60 de filme în care a îmbinat de multe ori haina de regizor, scenarist şi actor.
Nici nu fusese încă incinerat, asta fiind dorinţa sa, că ziarele şi televiziunile erau luate cu asalt de poveşti ale unor posibili copii ai maestrului. Una dintre poveşti este legată de un presupus fiu secret al lu Sergiu Nicolaescu, a cărui mamă se presupune că este o dâmboviţeancă, mai exact, soţia unui fost secretar de partid din Dâmboviţa. Din relatările făcute de reporterii postului Antena1, reiese că o femeie stabilită în Spania ar putea fi aceeaşi Roxana Ghiaţă despre care amintea Sergiu Nicolaescu în urma cu 2 ani. Era măritată, în anii 50, cu un inginer numit Nicolaescu. Nu se stie daca fiul Roxanei l-a avut drept tata pe Sergiu Nicolaescu, dar a avut o poveste de viata incredibila.
Dan Ioan Marinoviciu s-a sinucis în vara anului 2011, în Spania, unde se stabilise şi mama lui. Familia l-a găsit spânzurat. Şi-a încheiat socotelile cu viaţa exact ca tatăl său recunoscut. Şi a ales să se sinucidă la exact 14 ani de la moartea acestuia. Este doar una dintre speculaţiile legate de identitatea fiului secret al lui Nicolaescu şi al Roxanei Ghiata. Nicolaescu Ghiata nu putea face copii, iar ea îşi dorea mult un copil. Fiul Roxanei Ghiaţă s-a născut în 1956. Cu doar câteva luni dupa moartea soţului femeii.
sursa:www.a1.ro
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu