Investigarea furturilor de combustibili,
realizate printr-o reţea formată din peste 250 de persoane, a pornit de
la supravegherea unor poliţişti din localitatea Corneşti,
Dâmboviţa, al căror standard înalt de viaţă. vile, maşini de lux, nejustificat de veniturile declarate, a atras atenţia inspectorilor Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA).
S-a început monitorizarea acestor poliţişti inclusiv a şefului de post
din Corneşti şi, din aproape în aproape, au fost identificaţi mulţi
membri ai reţelei, după care acţiunea a fost preluată de Inspectoratul
General al Poliţiei Direcţiei Operaţiuni Speciale, ajutată fiind de
Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) din MAI şi
de Serviciui Român de Informaţii, sub supravegherea (deocamdată) a
procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.
Combustibilul era furat de la rafinăriile din sudul ţării (din judeţele
Prahova, Cons-tanţa. Argeş etc), precum şi din rezervoarele unor
aeroporturi: “Henri Coandă” şi “Aurel Vlaicu”. Ponturile erau date de
complici din interiorul acestor societăţi.
Uneori, cisternele erau însoţite de poliţiştii implicaţi, pentru a nu
fi oprite pe traseu de diverse echipaje de la Poliţia rutieră, care
cerând actele de transport să descopere întâmplător furtul. După ce
combustibilul era furat cu cisterne aparţinând unor societăţi comerciale
(sunt implicate în filieră şi şase firme), era depozitat în diverse
depozite ale unor benzinării, între care şi cele din Corneşti, de unde
au început investigaţiile DGA. Apoi, din aceste depozite combustibulul
era comercializat.
Duminică dimineaţa, peste 1.000 de poliţişti au declanşat, simultan,
233 de percheziţii în Capitală şi şapte judeţe: Dâmboviţa, Prahova,
Ilfov, Buzău, Constanţa, Giurgiu şi Ialomiţa, pentru a duce la audieri
(deocamdată) 241 de persoane suspectate de implicare în furturile de
combustibili. Percheziţii se fac şi la şase societăţi comerciale
implicate fie cu autocisterne pentru transportul combustibilului furat,
fie cu depozitele benzinăriilor prin care se comercializa combustibilul.
Prejudiciul estimat până acum depăşeşte 1,1 milioane de lei. În timpul
percheziţiilor realizate până la închiderea ediţiei, au fost descoperite
zeci de tone de benzină, multe sume de bani care n-au putut fi
justificate, precum şi câteva arme, dar care erau deţinute legal (însă
au fost ridicate, deoarece deţinătorii erau suspecţi într-un dosar
penal, iar, pe deasupra, armele nu erau depozitate corespunzător, sub
cheie, fără accesul altor persoane la ele).
Între cele 241 de persoane duse duminică la audieri la IPJ Dâmboviţa şi
Parchetul Tribunalului Dâmboviţa sunt atât suspecţii de furturi de
combustibil, complicii şi tăinuitorii, cât şi martorii.
Ca probe, în afară de combustibilul descoperit în diverse depozite ,
fără acte de provenienţă , mai există înregistrări atât telefonice, cât
şi ambientale, realizate cu mandate de la judecători.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu