Cel care a ucis cu sânge rece un elev de
clasa a IX-a care mai avea 50 de metri până ajungea la şcoală, este
audiat la această oră la Tribunalul Dâmboviţa.
Acesta a recunoscut fapta
comisă şi spune că a fost provocat de victimă, un elev de 15 ani, pe un
gang din apropierea Liceului Economic. Nu regretă fapta şi a dat chiar
dovadă de agresivitate în prezenţa jurnaliştilor, pe care i-a scuipat.
"Elevul făcea naveta din localitatea Picior de Munte de lângă Găeşti la Târgovişte, iar din relatările colegilor care îl însoţeau rezultă că incidentul a avut loc pe gangul unui bloc, în drum spre şcoală. Elevul a murit, am fost şi noi informaţi, iar primele date arată că pe respectivul gang elevul a fost strigat de către un tânăr dintr-un grup care era în acel loc, acesta i-a spus elevului nostru: «tu opreşte-te!», iar agresorul l-a lovit cu un cuţit la gât", a spus Mihaela Anton, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcoalr Dâmboviţa.
Directorul Colegiului Economic "Ion Ghica" din Târgovişte, unde un elev de 15 ani a decedat după ce a fost înjunghiat la gât, a spus că reprezentanţii şcolii se preocupau de situaţia elevilor de clasa IX-a întrucât existau "semnale" că "mai mulţi indivizi dubioşi îi căutau frecvent pe aceşti elevi".
Directorul Colegiului Economic "Ion Ghica"
din Târgovişte, profesor Suzana Ilie, a declarat că elevul de clasa a
IX-a care a decedat după ce a fost înjunghiat în apropierea unităţii de
învăţământ avea rezultate bune la şcoală şi nu a creat probleme
disciplinare.
Victima - elev liniştit, Mister Boboc în 2012
Directoarea liceului din Târgovişte, Suzana Camelia Ilie, a declarat
pentru Realitatea TV, că băiatul înjunghiat, Ştefan Andrei Alexandru,
era cunoscut ca un elev liniştit care nu făcea probleme. Mai mult,
băiatul câştigase tiltul de Mister Boboc, la Balul Bobocilor din toamna
anului 2012.
În vara anului trecut, Ministerul Educaţiei a propus modificarea
regulamentului şcolar prin introducerea unor noi măsuri pentru
prevenirea cazurilor de violenţă din unităţile de învăţământ. „Programul
naţional pentru combaterea violenţei în şcoli" urma să se desfăşoare în
parteneriat cu Ministerul de Interne şi cu administraţiile locale,
însă, din cauza schimbărilor frecvente din interiorul ministerului,
programul se află încă la cabinetul ministrului, aşteptând să fie
avizat.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu