vineri, 12 aprilie 2013

15-19 APRILIE 2013 Simulări pentru Bac și Evaluarea Națională

 În prima săptămână de școală după vacanța de primăvară, luni, marți și miercuri, pe elevii din clasele terminale ale ciclului gimnazial și de la cel liceal îi așteaptă simulări la examenele naționale.

Și, cu toate că, așa cum spune inspectorul școlar general adjunct, Ovidiu Băsceanu, aceste simulări vin în sprijinul elevilor, acesta spune că a fost dezamăgit de faptul că la prima simulare din acest an școlar au lipsit mulți elevi. “Ce face această simulare? Te pregătește pentru un examen. Este ca o repetiție generală. Iar pentru noi este un barometru, un indicator destul de precis asupra stării acumulării de cunoștințe“, spune inspectorul școlar.
Simulările vor fi organizate în aceleași condiții ca și examenele propriu-zise, testările pentru bacalaureat urmând să înceapă la ora 09.00, iar cele pentru evaluarea națională la ora 13.00.
La simularea din luna decembrie, liceenii dâmbovițeni au promovat puțin peste 40%, atât la română, cât și la matematică. Colegii lor mai mici, din clasele a VIII-a s-au descurcat mai puțin bine la simulări, doar un procent peste 30% dintre ei reușind să promoveze.



15-19 APRILIE 2013  Simulări pentru Bac și Evaluarea Național,15-19 APRILIE 2013  Simulări pentru Bac și Evaluarea Națională,elevi simulari evaluare bacalaureat dambovita,examen promovabiliatate,inspector scolar basceanu,procent vacanta primavara

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu