Şoferul de 21 de ani, din Băleni, care
a omorât ieri două femei, iar pe alte trei le-a băgat în spital, după
ce a pierdut controlul BMW-ului pe care îl conducea, a fost reţinut de
poliţişti pentru 24 de ore.
Potrivit IPJ Dâmboviţa, tânărul este
acuzat de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. El a fost
reţinut pentru 24 de ore, iar luni, urmează să fie prezentat Parchetului
de pe lângă Judecătoria Târgovişte, cu propunere de arestare
preventivă. Pentru fapta sa riscă până la 18 ani de închisoare.
Accidentul a avut loc în localitatea
dâmboviţeană Gheboaia, comuna Finta. Tânărul se afla la volanul maşinii
sale, marca BMW. LA un moment dat, într-o curbă, a pierdut controlul şi a
intrat într-un grup de cinci femei care stăteau de vorbă, pe o bancă,
la marginea drumului. Două dintre ele au murit pe loc, iar celelalte
trei au ajuns la spital în stare gravă.
Cele două femei care au murit pe loc
sunt din comuna Finta şi au 67 şi 57 e ani. Celelalte trei femei rănite,
care au scăpat cu viaţă sunt tot din comuna Finta şi au 34, 42 şi 57 de
ani.
sursa adevarul.ro
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu