marți, 26 februarie 2013

Dâmboviţa - Vremea rea ne-a adus turişti

În luna decembrie, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, atât sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, cât şi înnoptările au crescut cu 7,7% şi respectiv cu 7,6%.


Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, în luna decembrie 2012 au însumat 4924 persoane, în creştere cu 7,7% faţă de luna decembrie 2011.

Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, au reprezentat în luna decembrie 2012 , 95,1% din numărul total de sosiri (4683 persoane), în timp ce turiştii străini au reprezentat 4,9% (241 persoane).

Pe tipuri de structuri de primire turistică, în luna decembrie 2012 sosirile înregistrate în hoteluri au reprezentat 57,7% din numărul total de sosiri, urmate de pensiunile agroturistice cu 17,1% şi de pensiunile turistice cu 6,9%, etc.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, în luna decembrie 2012 au însumat 15958, în creştere cu 7,6% faţă de luna decembrie 2011.

Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică au reprezentat în luna decembrie 2012, 95,1% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 4,9%.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna decembrie 2012 a fost de 19,2 % pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 1,2 puncte procentuale faţă de luna decembrie 2011.

Pe tipuri de structuri de primire turistică, cei mai ridicaţi indici de utilizare netă a locurilor de cazare în luna decembrie 2012 s-au înregistrat la hoteluri (26,6%), pensiuni agroturistice (18,7%), moteluri (17,2%) şi vile turistice (11,7%).

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în anul .2012 au însumat 67917 persoane, în creştere cu 1,5% faţă de anul 2011.

Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în anul 2012, 93,2% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 6,8%. Pe tipuri de structuri de primire turistică, în anul 2012, sosirile în hoteluri deţin 65,5% din totalul sosirilor, urmate de pensiunile agroturistice cu 11,5%, pensiunile turistice cu 8,3%, tabere de elevi şi preşcolari cu 4,5%, etc.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, în anul 2012 au însumat 236065, în scădere cu 4,3% faţă de anul 2011. Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în anul 2012, 94,0% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 6,0%.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în anul 2012 a fost de 24,1%, pe total structuri de primire turistică, în scădere cu 1,7 puncte procentuale faţă de anul 2011.

Sursa - Direcţia Judeţeană de Statistică

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu