joi, 28 februarie 2013

Pădurarul din Brăneşti a fost prins cu mistreţu-n portbagaj!

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul S.V., de 43 de ani, din comuna Brăneşti, pădurar, a tranşat la domiciliul său un porc mistreţ provenit din săvârşirea unor acte de braconaj.


În urma activităţilor de verificare efectuate de poliţişti, a fost depistat în trafic un autoturism condus de P.S., de 45 de ani, din oraşul Pucioasa, pădurar, în care era transportată cantitatea de 52,5 kg de carne, precum şi o căpăţână de mistreţ.

În baza unei autorizaţii de percheziţie, emise de către Judecătoria Pucioasa, poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa numitului S.V., ocazie cu care au fost identificate mai multe resturi provenite din tranşarea porcului mistreţ.

Pe numele a trei persoane, respectiv S.V., P.S şi P.M., poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj cinegetic, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 42 lit. a) şi lit. j) şi art. 44 lit. b) din legea 407/2006, întreaga cantitate de carne fiind predată reprezentanţilor D.S.V.S.A, pentru efectuarea unor analize de laborator.

Totodată, poliţiştii au procedat la ridicarea în vederea continuării cercetărilor a armelor de vânătoare aparţinând celor trei persoane cercetate cât şi altor două persoane, care au participat la partida de vânătoare autorizată pentru vănătoare de păsări.

De asemeenea, s-a luat măsura indisponibilizării celor două autoturisme cu care s-a transportat atât mistreţul de la locul de vânătoare până la domiciliu cât şi cea în care era transportată carnea în momentul depistării de către poliţişti.
 braconaj in dambovita, branesti-dambovita padurarul era braconier de fapt, Pădurarul din Brăneşti a fost prins cu mistreţu-n portbagaj, carne mistret la protap dambovita



Cercetările continuă în vedere stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor trei persoane.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu