marți, 29 martie 2011

S-a sistat plata ajutorului de deces

Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa nu mai are bani pentru achitarea ajutorului de deces către beneficiari! Este vorba despre 2.022 de lei, în cazul decesului asiguraţilor şi pensionarilor, şi de 1.011 lei, în cazul membrilor de familie ai acestora. Conducerea Casei de Pensii speră să reia plăţile după data de 5 aprilie. Până atunci, înregistrează la dosare.

Pentru obţinerea ajutorului de deces, persoanele îndreptăţite trebuie să depună la Casa Judeţeană de Pensii un dosar care să cuprindă următoarele acte, în original şi copie: cerere tip; certificatul de deces; actul de identitate al solicitantului; acte de stare civilă din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul; actul care atestă calitatea de moştenitor, tutore sau curator; actul din care să rezulte că s-au suportat cheltuieli ocazionate de deces.

În mod firesc, ajutorul de deces se plătea beneficiarilor în termen de 24 de ore de la înregistrarea solitării. Pentru anul curent, cuantumul acestui sprijin financiar din partea statului a fost stabilit la 2.022 de lei – în cazul decesului asiguratului sau pensionarului şi la 1.011 lei – în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu