Dâmbovițenii care trec pragul Muzeului de Istorie din Târgoviște au ocazia să vadă, încă de la intrarea în clădire, o piesă valoroasă din colecția de obiecte de patrimoniu a Complexului Muzeal Curtea Domnească.
Este vorba despre un vas ceramic de provizii din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în care se depozitau și cu care se transportau lichide.
Este vorba despre un vas ceramic de provizii din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în care se depozitau și cu care se transportau lichide.
"În urma lucrărilor din în anul 1970 pentru construirea Hotelului Dâmboviţa, unde iniţial au existat pivniţele Hanului “Surugiu”, s-au descoperit în stare fragmentară mai multe vase de mari dimensiuni, care datează din a doua jumătate a secolul al XVIII-lea. Aceste vase ceramice au fost destinate în exclusivitate păstrării şi vehiculării lichidelor, fapt confirmat şi de prezenţa smalţului la partea interioară a acestora.
Fragmentele ceramice descoperite au fost recuperate şi aduse la muzeu, depozitate fiind o bună perioadă de timp. Prin anii '80 s-a trecut la selectarea din multitudinea de fragmente a elemnetelor componente care au permis restaurarea a două vase de provizii. Acestea au fost expuse în holul central al Muzeului de Istorie din Târgovişte, unde se află şi în prezent. Restul materialului fragmentar a stat depozitat în beciul Muzeului Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, alături de celelalte fragmente de vase ale colecţiei de arheologie.
Ca urmare a retrocedării clădirii muzeului mai sus menţionat, întregul material ceramic a fost transferat la depozitul de ceramică existent la Muzeul de Istorie din Târgovişte. Amprenta timpului şi condiţiile de microclimat din vechiul depozit au făcut ca multe dintre fragmentele vaselor de provizii rămase să sufere o alterare la nivel structural. S-a ridicat problema intervenirii directe asupra acestora, pentru a stopa degradarea şi implicit pierderea irecuperabilă a lor.
În urma analizei vizuale făcute asupra fragmentelor ceramice, am identificat o serie de elemente precum pastă, decor, grosime, care ne-au determinat să considerăm că fragmentele rămase aparţin la încă trei vase de provizii de capacităţi diferite, care pot fi intregite, respectiv restaurate. În ceea ce priveşte tipologia vaselor, acestea au formă bitronconică cu gura largă, buză groasă (de 7 cm), gâtul scurt, umărul arcuit şi decorat cu trei brăuri alveolare, iar la partea inferioară sunt prezente benzii succesive ce amintesc de decorul “şnurat”. Au fost realizate dintr-o pastă semifină, mai puţin omogenă, fiind supusă unei arderi oxidante. În secţiune, grosimea pereţilor variază între 1-3 cm.
Referitor la starea de conservare a materialului ceramic, în număr de 152 fragmente, acesta prezenta depuneri masive de pământ, praf şi mucegai, care opacizau suprafaţa interioară şi exterioară a vaselor. Prezente în masa structurală sunt fisurile şi crăpăturile, ceea ce indică faptul că rezistenţa mecanica este mult scăzută. La răndul său, smalţul prezintă o reţea de fisuri dispusă pe zone extinse, dar şi porţiuni în care s-a produs exfolierea lui. O mare parte a fragmentelor de la partea inferioară a vaselor au suferit importante alterări, făcând ca suprafaţa exterioară, respectiv cea cu decor, să fie pulverulentă, pierzându-se porţiuni importante din aceasta.
Dat fiind faptul că unele fragmete ceramice aveau dimensiuni şi greutăţi considerabile (peste 50 Kg), s-a decis ca intervenţia directă asupra lor să se facă de către o echipă de specialişti (doi conservatori şi un restaurator) şi într-un spaţiu cât mai apropiat de locul viitoarei expuneri. Cum operaţiunile au început în anotimpul cald al anului şi datorită faptului că nu există în dotarea instituţiei noastre recipiente care să facă posibilă curăţirea prin spălare a fragmentelor în cauză, am luat în calcul faptul că în imediata apropiere a Muzeului de Istorie există un parc, unde am improvizat un spaţiu de lucru în aer liber.
Prima etapă a constat în racordarea şi aducerea unei surse de apă continue (furtun legat la o sursă de apă), spălarea fragmentelor fiind făcută prin perieriere sub jet de apă. Uscarea materialului s-a realizat prin aşezarea fragmentelor pe o folie de polietilenă, poziţionată la nivelul aleilor (fig.2). Pentru a creşte şi stabiliza structura internă a vaselor, acestea au fost peliculizate prin pensulare şi pulverizare cu soluţie de Paraloid B 72, diluat în acetat de etil.
Datorită faptului că holul muzeului este un spaţiu generos, am decis ca celelalte etape de restaurare a vaselor să se continue în acest cadru, a cărui suprafaţă permite etalarea fragmentelor pentru a putea trece la etapa de identificare a elementlor componente ale fiecărui vas în parte. Dacă operaţiunile de curăţire şi consolidare au fost făcute pentru întreaga masă de fragmente ceramice, am considerat că pentru a avea un control cât mai bun asupra lucrării, să continuat etapele de reconstituire a formei doar pentru vasul cu capacitatea cea mai mare.
Vasul în cauză nu mai avea fund, motiv pentru care lipirea fragmentelor s-a dovedit a fi o etapă dificilă. Astfel s-a recurs la realizarea unui cadru de susţinere din lemn, care a permis poziţionarea şi lipirea fragmentelor, adezivul folosit la lipire fiind Paraloid B 72 de văscozitate mare. După obţinerea circumferinţei vasului, având în vedere grautatea şi dimensiunea piesei, am înlocuit cadrul din lemn cu unul metalic prevăzut cu distanţiere.
Pentru etapa de amplasare a fragmentlor din partea superioară a vasului (gât şi buză), a căror înclinare şi greutate nu permiteau lipirea liberă a fragmentelor, s-a optat pentru realizarea unui suport din lemn, poziţionat în interiorul vasului, făcând posibilă întregirea piesei. Datorită faptilui că existau lipsuri destul de mari din suprafaţa piesei, paralel cu lipirea fragmentlor s-a făcut şi plombarea zonelor lacunare, pentru care s-a folosit ipsosul, turnat fiind pe pat de ceară albă şi plastilină “Maimeri”. Pe suprafaţa zonelor plombate s-a reconstituit şi decorul.
Integrarea cromatică a presupus folosirea culorilor acrilice pa bază de apă, în nuanţe de verde-maron (la interior) şi maron-roşcat (la exterior). Etapele de restaurare s-au încheiat cu peliculizarea suprafeţei vasului cu soluţie de Paraloid B 72, mult diluat.
Reprezentând o reală provocare pentru munca de restaurare, vasul rezultat după o perioadă de lucru de două luni, cu dimensiunile de 135 cm înălţime, 78 cm diamentrul gurii şi 116 cm diametrul maxim, a fost expus în holul central al Muzeului de Istorie."
Ca urmare a retrocedării clădirii muzeului mai sus menţionat, întregul material ceramic a fost transferat la depozitul de ceramică existent la Muzeul de Istorie din Târgovişte. Amprenta timpului şi condiţiile de microclimat din vechiul depozit au făcut ca multe dintre fragmentele vaselor de provizii rămase să sufere o alterare la nivel structural. S-a ridicat problema intervenirii directe asupra acestora, pentru a stopa degradarea şi implicit pierderea irecuperabilă a lor.
În urma analizei vizuale făcute asupra fragmentelor ceramice, am identificat o serie de elemente precum pastă, decor, grosime, care ne-au determinat să considerăm că fragmentele rămase aparţin la încă trei vase de provizii de capacităţi diferite, care pot fi intregite, respectiv restaurate. În ceea ce priveşte tipologia vaselor, acestea au formă bitronconică cu gura largă, buză groasă (de 7 cm), gâtul scurt, umărul arcuit şi decorat cu trei brăuri alveolare, iar la partea inferioară sunt prezente benzii succesive ce amintesc de decorul “şnurat”. Au fost realizate dintr-o pastă semifină, mai puţin omogenă, fiind supusă unei arderi oxidante. În secţiune, grosimea pereţilor variază între 1-3 cm.
Referitor la starea de conservare a materialului ceramic, în număr de 152 fragmente, acesta prezenta depuneri masive de pământ, praf şi mucegai, care opacizau suprafaţa interioară şi exterioară a vaselor. Prezente în masa structurală sunt fisurile şi crăpăturile, ceea ce indică faptul că rezistenţa mecanica este mult scăzută. La răndul său, smalţul prezintă o reţea de fisuri dispusă pe zone extinse, dar şi porţiuni în care s-a produs exfolierea lui. O mare parte a fragmentelor de la partea inferioară a vaselor au suferit importante alterări, făcând ca suprafaţa exterioară, respectiv cea cu decor, să fie pulverulentă, pierzându-se porţiuni importante din aceasta.
Dat fiind faptul că unele fragmete ceramice aveau dimensiuni şi greutăţi considerabile (peste 50 Kg), s-a decis ca intervenţia directă asupra lor să se facă de către o echipă de specialişti (doi conservatori şi un restaurator) şi într-un spaţiu cât mai apropiat de locul viitoarei expuneri. Cum operaţiunile au început în anotimpul cald al anului şi datorită faptului că nu există în dotarea instituţiei noastre recipiente care să facă posibilă curăţirea prin spălare a fragmentelor în cauză, am luat în calcul faptul că în imediata apropiere a Muzeului de Istorie există un parc, unde am improvizat un spaţiu de lucru în aer liber.
Prima etapă a constat în racordarea şi aducerea unei surse de apă continue (furtun legat la o sursă de apă), spălarea fragmentelor fiind făcută prin perieriere sub jet de apă. Uscarea materialului s-a realizat prin aşezarea fragmentelor pe o folie de polietilenă, poziţionată la nivelul aleilor (fig.2). Pentru a creşte şi stabiliza structura internă a vaselor, acestea au fost peliculizate prin pensulare şi pulverizare cu soluţie de Paraloid B 72, diluat în acetat de etil.
Datorită faptului că holul muzeului este un spaţiu generos, am decis ca celelalte etape de restaurare a vaselor să se continue în acest cadru, a cărui suprafaţă permite etalarea fragmentelor pentru a putea trece la etapa de identificare a elementlor componente ale fiecărui vas în parte. Dacă operaţiunile de curăţire şi consolidare au fost făcute pentru întreaga masă de fragmente ceramice, am considerat că pentru a avea un control cât mai bun asupra lucrării, să continuat etapele de reconstituire a formei doar pentru vasul cu capacitatea cea mai mare.
Vasul în cauză nu mai avea fund, motiv pentru care lipirea fragmentelor s-a dovedit a fi o etapă dificilă. Astfel s-a recurs la realizarea unui cadru de susţinere din lemn, care a permis poziţionarea şi lipirea fragmentelor, adezivul folosit la lipire fiind Paraloid B 72 de văscozitate mare. După obţinerea circumferinţei vasului, având în vedere grautatea şi dimensiunea piesei, am înlocuit cadrul din lemn cu unul metalic prevăzut cu distanţiere.
Pentru etapa de amplasare a fragmentlor din partea superioară a vasului (gât şi buză), a căror înclinare şi greutate nu permiteau lipirea liberă a fragmentelor, s-a optat pentru realizarea unui suport din lemn, poziţionat în interiorul vasului, făcând posibilă întregirea piesei. Datorită faptilui că existau lipsuri destul de mari din suprafaţa piesei, paralel cu lipirea fragmentlor s-a făcut şi plombarea zonelor lacunare, pentru care s-a folosit ipsosul, turnat fiind pe pat de ceară albă şi plastilină “Maimeri”. Pe suprafaţa zonelor plombate s-a reconstituit şi decorul.
Integrarea cromatică a presupus folosirea culorilor acrilice pa bază de apă, în nuanţe de verde-maron (la interior) şi maron-roşcat (la exterior). Etapele de restaurare s-au încheiat cu peliculizarea suprafeţei vasului cu soluţie de Paraloid B 72, mult diluat.
Reprezentând o reală provocare pentru munca de restaurare, vasul rezultat după o perioadă de lucru de două luni, cu dimensiunile de 135 cm înălţime, 78 cm diamentrul gurii şi 116 cm diametrul maxim, a fost expus în holul central al Muzeului de Istorie."
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu