„Eu nu m-as vedea altceva decât actriţă”, spune Iulia Popescu, care a încercat în viaţă mai multe drumuri. Toate au ajuns însă într-un loc: teatrul. Lucrează independent şi are două spectacole. Pe primul, „Întoarcerea de acasă”, de Ştefan Caraman, în regia Danielei Lemnaru, l-a jucat în premieră la Târgovişte, în 2010. Sâmbătă, 28 ianuarie, a adus pe scena târgovişteană şi pe cel de-al doilea - „Ce zile frumoase!”, de Samuell Becket, în regia lui Iulian Suman. „L-am făcut în vară şi prima oară l-am jucat la Tulcea, unde am fost invitată la un festival. Am avut la dispoziţie trei săptămâni, trei săptămâni aventuroase, pline de piedici”, îşi aminteşte actriţa din Craiova.
“Winnie era probabil pe undeva prin mine, de vreme ce m-am simţit atrasă de ea”
Spectacolul “Ce zile frumoase!” este o monodramă. “Există personaje şi personaje. O întâlnire ideală şi asta este valabil şi între oameni, dar şi între actori şi personaje, este aceea în care fiecare merge pe drumul lui, îşi vede de treabă şi ne întâlnim undeva la mijloc. Dacă eu parcurg şi jumătatea ta de drum înseamnă că îmi bat joc de tine”, crede Iulia. “Mi-am ales un personaj pe care mintea mea l-a ales înainte de a-l pune sub ochii voinţei mele. Winnie era probabil pe undeva prin mine, de vreme ce m-am simţit atrasă de ea. Practic jumătatea ei de drum a fost parcursă în mod echitabil de către ea şi eu am parcurs jumătatea mea de drum până la ea. E ciudat, pentru că geografia asta e incertă. Nu ştii cât sunt de exterioare lucrurile şi cât sunt ele de interioare”, este de părere actriţa.
Despre supravieţuire
Piesa lui S. Beckett mai are un personaj, care lipseşte fizic pe scenă. „Eu am preferat să-l fac pe Willie să fie mereu lângă mine, chiar dacă publicul nu-l vede. Şi dacă sunt actriţă bună sau reuşeşte spectacolul, oamenii chiar pot să-l vadă pe Willie undeva în stânga mea, unde mă uit mereu”, spune Iulia Popescu.
Dificultatea spectacolului constă în faptul că personajul nu se mişcă, fiind singura convenţie de acest gen din teatru. Winnie e îngropată în pământ până la brâu, lucru reliefat cu ajutorul unui costum special creat. “Beckett a scris această piesă ca un fel de avertisment în privinţa experimentelor nucleare. Cele două personaje trăiesc în spaţiul următor unei catastrofe. Winnie este o femeie foarte puternică, pentru că este o supravieţuitoare. Iar eu am tradus toate resorturile astea de supravieţuire din ea prin prezenţa unui trecut foarte ciudat din care ea a reuşit să se salveze. Pentru că acest spaţiu poate să implice în spectacol existenţa unei catastrofe naturale sau a uneia sufleteşti”, explică Iulia.Apreciază echipa şi activitatea Teatrului Municipal Târgovişte
Întoarcerea la Târgovişte a fost o experienţă plăcută pentru actriţa din Craiova, care se simte legată de oraşul nostru. “Când m-am trezit de dimineaţă, am fost inundată de un sentiment de bucurie. Ieşind pe stradă, zăpada, lumina mi-au amintit de tot felul de lucruri plăcute din trecutul nu foarte îndepărtat, amintiri la care misterios nu ai acces în fiecare zi. Felul în care mă ducea bunica la magazinul din sat să cumpărăm bomboane, în satul Carpen din Oltenia şi care nu are nicio legătură cu Târgoviştea. Oraşul ăsta îmi dă mie o stare bună”, mărturiseşte actriţa în vârstă de 39 de ani. Acest sentiment este unul dintre motivele pentru care i-ar plăcea să lucreze în teatrul din Târgovişte. Celălalt motiv, mai important, este echipa de aici. “Este un colectiv de actori foarte talentaţi şi mă înţeleg bine cu mulţi dintre ei, ceea ce explică de ce mi-aş dori să lucrez aici”, spune Iulia.
Următorul proiect este un film în care să joace toate personajele feminine
Cât priveşte viitorul, pasul firesc este un nou proiect, chiar dacă mai are de lucru la cele două deja realizate. “În clipa în care nu-ţi mai vine nicio idee în legătură cu un proiect, proiectul respectiv a murit, iar eu îmi doresc cât mai multe şanse pentru proiectele mele. Următorul proiect este o nebunie frumoasă, pe care mi-o doresc. Autorul care a scris “Întoarcerea de acasă”, Ştefan Caraman, a scos un roman - “Scrisori către Rita”, o carte minunată, foarte îndrăzneaţă şi neconvenţională, pe care o văd film şi în care eu mă văd jucând toate personajele feminine”, dezvăluie actriţa. “E o carte plină de femei. El este un personaj cam indecis, de fapt Caraman a închipuit un anti-erou, un tip fără destin. Continui să caut regizorul care împărtăşeşte nebunia asta cu mine şi care să mă vadă în toate personajele alea, pentru că eu pot să le fac”, adaugă ea.
“Lucrurile nu sunt la îndemână. Tu, prin puterea ta, prin flexibilitate şi prin libertate interioară te poţi apropia de ele, ţi le poţi aduce la îndemână. Aşa se explică faptul că tot ce avem noi nevoie ne înconjoară.” - Iulia Popescu
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu