vineri, 6 aprilie 2012

Au dat culoare vieţii de elev

`Omul sfinţeşte locul, spune o vorbă din bătrâni, iar ea îşi găseşte aplicare în toate domeniile. Cu atât mai îmbucurător este atunci când se întâmplă în cazul învăţământului
. Elevii clasei a XI-a F, profil filologie, sub îndrumarea dirigintelui Marius Dumitru, şi-au pus amprenta asupra sălii în care învaţă.

Ei au profitat de săptămâna „Şcoala Altfel” şi s-au arătat gospdari nu numai în curtea liceului, unde au contribuit la efectuarea lucrărilor de primăvară, dar şi în propria sală de clasă, pe care au transformat-o într-un spaţiu în care să se simtă mai mult în largul lor. Împreună cu dirigintele lor şi cu ajutorul profesorului de desen Alexandru Coman, au pictat pereţii sălii de clasă. „A fost o iniţiativă de bun gust, iar copiii au fost foarte receptivi. Am contribuit toţi cu bani pentru materiale şi am realizat un desen, prin care este reprezentat stilizat centrul vechi al Târgoviştei”, a explicat prof. Marius Dumitru. Tinerii au mai înveselit atmosfera cu mici alte desene, pe ceilalţi pereţi şi chiar pe jos, unde au improvizat un marcaj stradal.

Dincolo de valenţele educative, pentru elevi activitatea s-a dovedit nu numai una distractivă, dar şi necesară. „A fost ceva nou şi de folos, pentru că a noastră clasă avea nevoie de o schimbare. E o altă atmosferă şi ne simţim şi noi mai bine”, a mărturisit eleva Roxana Fâşie. Tinerii vor să continue cu înfrumuseţarea clasei, prin aplicarea unor autocolante pe bănci.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu