joi, 12 aprilie 2012

CALEA LUMINII Eveniment unic în România GALERIE FOTO

Mii de târgovişteni au luat parte la manifestarea “Calea Luminii”, devenită deja o tradiţie. Bătrânul Bulevard carol I a fost luminat pentru al 13-lea an, cu o singură excepţie, de mii de lumânări.
Anul acesta, în Joia Mare s-au strâns 2013 lumini.

Autorul proiectului ,,Calea Luminii", artistul plastic Mihai Şerbănescu, este convins că lumina lumânării călăuzeşte omul de la naştere până la moarte, iar flacara ei are o semnificaţie aparte pentru credincioşi. “Uitaţi-vă câtă bucurie au târgoviştenii pentru că reuşesc să transmită o stare de spirit cuvenită în săptămâna patimilor”, a declarat artistul.
Cele 2013 lumânări au fost aşezate cale de aproape doi kilometri, din capătul bătrânului Bulevard Carol I, până la vechea gară. Oamenii au venit de la denia din Joia Mare direct pe bulevard.

“Este foarte frumos. Am rămas chiar impresionată. Este prima dată când vin aici pe bulevard în Joia Mare. Chiar am plâns când am văzut ce plăcut este aici.


Ca de fiecare dată, ambianţa a fost întreţinută de Doina intrepretată de regretatul interpret de muzica folk Lorin Stănescu.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu