Din ce în ce mai puţini copii din România fac sport. Pentru cei care îşi doresc o viaţă sănătoasă pentru copiii lor şi nu ştiu ce sport să aleagă, iată câteva sfaturi pe care le oferă Alexandru Ghica - profesor kinetoterapeut absolvent al ANEFS, Bucureşti.
Înotul - sportul recomandat copiilor până la patru ani
Astfel, pentru copiii de până la 4 ani principala recomandare este înotul: "Pentru copiii care au între zero şi patru ani un sport cu predilecţie neinvaziv, fără efecte adverse asupra corpului este înotul. Este un sport care îi atrage, care se mulează perfect pe vârsta lor. Se dezvoltă tot ce înseamnă simţuri kinestetice, cele care ţin de mişcare, cum ar fi pipăitul, iar masajul pe care îl face apa asupra corpului îl ajută pe copil ca în viitor să se dezvolte frumos. Toate acestea fac parte din categoria deprinderilor motrice utilitar aplicative care îl vor ajuta enorm pe copilul dumneavoastră în viaţă".
Înotul este recomandat chiar şi copiilor care se tem de apă - pentru că există şi astfel de cazuri - situaţie în care implicarea părinţilor este obligatorie: "Înotul este foarte bun şi pentru copiii care se tem de apă. În această situaţia este foarte important ajutorul părinţilor. Este importantă legătura între părinte şi copil, pentru că el are încredere într-o figură cunoscută, care poate fi mama sau tată. Dacă îi este frică de apă atunci trebuie să intre în bazin cu unul dintre părinţi. Este liniştit din punct de vedere emoţional şi se poate concentra asupra înotului".
Sporturile de contact îi formează copilului un caracter ostil
După ce copilul a trecut de patru ani, a ajuns la grădiniţă, vă puteţi gândi şi la alte sporturi. Dar, în nici un caz, la sporturile violente: karate, judo sau box.
"Pentru copiii care intră la grădiniţă şi se pregătesc de şcoală, undeva între patru şi şapte ani, cele mai bune sporturi sunt, nu neapărat în această ordine: mersul pe bicicletă, înotul, joaca cu mingea - nu sport, doar o joacă - şi alergările uşoare în parc. În nici un caz nu recomand copiilor de această vârstă sporturile de contact, sporturile agresive, din două motive: din punct de vedere osteoarticular, legat de procesul de creştere a copilului şi latura afectivă a acestui sport", spune Alexandru Ghica, care explică de ce nu este bine să îţi doreşti ca băiatul tău, spre exemplu, "să ştie să se bată": "Eu nu mi-aş duce copilul cât timp este în creştere la un sport de disciplină. Disciplina se face mai târziu. El nu trebuie acum să înveţe cum să lovească un copil, cum să dea cu pumnul sau cum să fie agresiv. Este o eroare gravă, din punct de vedere afectiv, să duci un copil la un sport de contact acolo unde poate să mănânce el bătaie, să fie dominat de un copil mai mare sau mai mic decât el. Un puşti care este dominat fizic de un alt puşti, de vârsta lui, sau chiar mai mic, nu va uita uşor chestia asta. Şi de ce să nu-i facem noi părinţii un caracter puternic, de ce să nu fie pe picioarele lui în alte sporturi, unde competiţia nu este chiar directă. Sporturile de contact, bătaia - pentru că asta este de fapt - îi formează copilului un caracter ostil".
Mersul pe bicicletă, recomandat în locul rolelor
Şi dacă nu îţi duci copilul la sală şi preferi să mergi cu el undeva în aer liber, de preferat într-un parc, există şi în cest caz sporturi de evitat, dar şi sporturi care pot ajuta foarte mult.
"Nici sporturile de echipă nu sunt recomandate la această vârstă, ca să rămânem în categoria copiilor de grădiniţă sau de clasa întâi . În general sporturile de echipă necesită o coordonare, o anumită predispoziţie mentală pentru că în aceste sporturi trebuie să fii atent nu numai la ce faci tu, ci şi la echipă, la ce fac coechipierii tăi", explică Alex Ghica, care spune că trebuie să evitaţi sporturile care solicită corpul cu duritate: "La aceste vârste, pentru copii, cele mai bune sporturi sunt cele menţionate mai sus, la care se adaugă un tenis, poate şi puţină gimnastică, dar cu mare atenţie. La această vârstă săriturile nu sunt bune pentru articulaţii. Sunt de prefrat toate sporturile care lucrează cu corpul dar fără buşituri, loviri, sărituri, fără durităţi. Apoi, mersul pe bicicletă este recomandat categoric în locul mersului cu role. Copiii mici, de până în şapte ani, care merg pe role îşi strică picioarele. Ligamentele colaterale interioare ale genunchiului se lărgesc, pot presa meniscurile şi să aibă o laxitate articulară. O să vedeţi în parc copii mici care merg pe role că absolut toţi au picioarele în X. Îşi ţin genunchii apropiaţi pentru că nu au echilibru şi nici forţă".
Sporturile de echipă - nu înainte de 8 ani
În fine, pentru copii care sunt deja la şcoală şi care se visează fotbalişti sau baschetbalişti trebuie să ştiţi că sporturile de echipă nu ar trebui încercate înainte de opt ani, iar rezultate nu trebuie aşteptate înainte de 12-13 ani: "În ceea ce priveşte sporturile pe echipă, şi vorbesc aici de fotbal, de handbal sau de volei, eu le-aş începe aşa cum se făcea şi pe vremea lui Ceauşescu, când eşti la şcoală şi ai trecut de clasa întâi. Pe la 8 - 9 ani poţi să te joci cu mingea, ştii să dai o pasă şi poţi să înţelegi ce este aia o echipă. Apoi, ca să trimiţi un copil la fotbal trebuie, în primul rând, să aibă forţă ca să alerge, să lovească mingea aia cât de cât şi să aibă rezistenţă. Asta presupune o vasodilatţie bună, plămâni dezvoltaţi, o inimă care să pompeze sângele mai puternic ca de obicei prin vasele de sânge şi muşchi. Poţi începe aceste sporturi şi de la o vârstă fragedă dar fără pretenţii. Să nu aştepţi cine ştie ce rezultate de la copil. Eu mi-aş duce copilul la fotbal numai după ce a făcut ceva sport în copilărie şi nu mai devreme de 12 ani când are, deja, forţă să alerge, să lovească mingea, când are coordonare, începe să fie inteligent, să vadă unde sunt adversarii, cum să se poziţioneze. Ca o concluzie, pentru această categorie de vârstă, vorbim despre sporturi ca despre o joacă, în nici un caz ca despre ceva profesionist. Chiar şi tenis se poate juca, dar fără nici o presiune pe copil".
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu