vineri, 13 aprilie 2012

Odobeşti: Asfalt, cu flori şi îmbrăţişări!

Vinerea Mare a fost zi de sărbătoare la Miuleşti, în comuna Odobeşti, unde localnicii, cu mic cu mare, s-au strîns să vadă minunea. Adică finalizarea asfaltării drumului judeţean 400 A ce trece prin satul lor şi pe care nu-l mai sperau asfaltat.

“Pentru noi, urmează  o sărbătoare ca pentru toţi creştinii, dar suntem dublaţi de a doua sărbătoare în realizarea acestor lucrări pe DJ 400A, un drum foarte circulat, ce leagă comunele Potlogi, Odobeşti, Costeşti, Mogoşani. E un lucru extraordinar şi am împlinit visul oamenilor de aici, din comună. Ieri, au ieşit oameni în vârstă şi plângeau, oameni care nu credeau că se va face vreodată asfalt pe aici. E un lucru extraordinar şi, ca întotdeauna, domnul preşedinte Florin Popescu, s-a ţinut de cuvânt, aşa cum ne-am ţinut şi noi de cuvânt pentru cea promis cetăţenilor din comuna Odobeşti. Sperăm ca până în toamnă, în comuna Odobeşti să nu mai rămână niciun metru neasfaltat de drum judeţean. Am reuşit să asfaltăm şi 13 kilometri, în contextul în care, la alegeri, promiseserăm doi. Nu mai vorbesc de drumul sudului, 9 kilometri, pe raza localităţii noastre. Oamenii sunt supermulţumiţi şi încă o dată eu ţin să mulţumesc consiliului judeţean, în special domnului preşedinte, pentru efortul pe care îl depune ca judeţul nostru să arate într-adevăr aşa cum trebuie, adică normal,” a declarat primarul comunei Odobeşti, Nicolae Alecu. Preşedintele CJD, Florin Popescu, le-a promis localnicilor că până în toamnă va finanţa şi asfaltarea kilometrului din DJ 400A care a  rămas nemodernizat.
Asfaltul de la Miuleşti a „făcut” şi flori. Una dintre localnice, de bucurie că, în sfărşit, a văzut asfalt în localitate, a oferit flori atât preşedintelui CJD, cât şi edilului, pe care i-a îmbrăţişat cu foc. Femeia spune că dacă nu făceau drumul, cei doi ar fi avut de-a face cu dânsa. Aşa, s-au ales cu flori de primăvară!

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu