sâmbătă, 2 iunie 2012

10 mii de pliante te informează - MITA ÎNSEAMNĂ ÎNCHISOARE!


Campania „MITA ȘI VOTUL ILEGAL ÎNSEAMNĂ ÎNCHISOARE!” continuă!


Activităţile de informare şi conştientizare a cetăţenilor desfăşurate de poliţişti, jandarmi, reprezentanți ai Instituţiei Prefectului şi I.S.U, în cadrul campaniei „MITA ȘI VOTUL ILEGAL ÎNSEAMNĂ ÎNCHISOARE!”continuă.


Peste 800 de pliante au fost distribuite cetăţenilor din comunele Tărtăşeşti şi Conţeşti, de către lucrători de poliţie, jandarmerie,Instituţia Prefectului, I.S.U care i-au îndrumat să sesizeze de îndată orice încălcare a legislaţiei electorale.

Şi în oraşul Răcari, lucrătorii M.A.I au continuat campania fiind prezenţi în zona centrală, pentru a informa cetăţenii cu privire la infracţiunile prevăzute de legea nr. 67/2004. Totodată, mesajul „Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!” a ajuns şi în localităţile Bălteni şi Gulia, aici fiind distribuite un număr de 600 de pliante. 

Campania „MITA ȘI VOTUL ILEGAL ÎNSEAMNĂ ÎNCHISOARE!” va continua până la data de 10 iunie 2012.

Aceasta se adresează în general tuturor cetăţenilor români cu drept de vot, celor care votează pentru prima dată, populaţiei cu drept de vot din mediul rural, membrilor formaţiunilor politice sau voluntari ai acestora, tuturor celor implicaţi în derularea campaniei electorale.

Prin intermediul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Dâmboviţa, a jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, lucrătorilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa şi responsabililor din cadrul Instituţiei Prefectului, pe durata desfăşurării campaniei, vor fi distribuite, cetăţenilor judeţului, 10.000 de pliante şi vor fi postate în locurile de vizibilitate maximă 1.200 de afişe, materiale promoţionale care conţin mesajul campaniei. 

Pe site-ul www.votlegal.mai.gov.ro, cei interesaţi pot găsi informaţii cu caracter legislativ, precum şi despre acţiunile desfășurate, potrivit competențelor, de structurile M.A.I. din plan central şi teritorial, pentru asigurarea unui proces electoral în condiţii de legalitate.

Centrul Judeţean de Comunicare Dâmboviţa

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu