vineri, 27 iulie 2012

Grâul, compromis 30%. Porumbul, până la 45%


 Producţia de grâu este compromisă, în prezent, în procent de 30%, în timp ce producţiile de porumb şi floarea soarelui sunt afectate cu până la 40-45%, din cauza secetei, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA).

'Seceta din ultima perioadă a afectat puternic culturile de grâu, porumb şi floarea soarelui. În cazul grâului, producţia este compromisă în procent de 30-35%, însă, dacă ne referim la grâul pentru panificaţie, pierderile ar putea fi şi mai mari, deoarece acest tip de grâu trebuie să întrunească o serie de proprietăţi specifice. Dacă pierderile la capitolul grâu se vor accentua, atunci s-ar putea să fim nevoiţi să apelăm şi la importuri, costurile de achiziţie urmând să fie destul de ridicate, mai ales în condiţiile în care preţul grâului la bursă a crescut cu circa 30%', a afirmat Dragoş Frumosu.
Potrivit acestuia, şi preţul la bursă al porumbului a crescut cu aproximativ 50% în ultimul timp, în special din cauza secetei care a afectat teritoriile cultivate cu porumb din Statele Unite ale Americii.

'Am fost informat că ministrul Agriculturii a anunţat că pierderile înregistrate de firme vor fi compensate în proporţie de 80%, dacă o cantitate mai mare de 30% din culturi sunt afectate. Din punctul meu de vedere, este o măsură foarte bună, însă sprijinul acordat de stat ar trebui să fie oferit doar IMM-urilor care sunt constituite în asociaţii. În cazul în care ajutoarele de stat sunt acordate firmelor mici, care nu dispun de niciun fel de asigurare, atunci putem vorbi de bani cheltuiţi inutil', a mai spus Dragoş Frumosu. Producţia de grâu este compromisă, în prezent, în procent de 30%, în timp ce producţiile de porumb şi floarea soarelui sunt afectate cu până la 40-45%, din cauza secetei, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA).

'Seceta din ultima perioadă a afectat puternic culturile de grâu, porumb şi floarea soarelui. În cazul grâului, producţia este compromisă în procent de 30-35%, însă, dacă ne referim la grâul pentru panificaţie, pierderile ar putea fi şi mai mari, deoarece acest tip de grâu trebuie să întrunească o serie de proprietăţi specifice. Dacă pierderile la capitolul grâu se vor accentua, atunci s-ar putea să fim nevoiţi să apelăm şi la importuri, costurile de achiziţie urmând să fie destul de ridicate, mai ales în condiţiile în care preţul grâului la bursă a crescut cu circa 30%', a afirmat Dragoş Frumosu.

Potrivit acestuia, şi preţul la bursă al porumbului a crescut cu aproximativ 50% în ultimul timp, în special din cauza secetei care a afectat teritoriile cultivate cu porumb din Statele Unite ale Americii.
'Am fost informat că ministrul Agriculturii a anunţat că pierderile înregistrate de firme vor fi compensate în proporţie de 80%, dacă o cantitate mai mare de 30% din culturi sunt afectate. Din punctul meu de vedere, este o măsură foarte bună, însă sprijinul acordat de stat ar trebui să fie oferit doar IMM-urilor care sunt constituite în asociaţii. În cazul în care ajutoarele de stat sunt acordate firmelor mici, care nu dispun de niciun fel de asigurare, atunci putem vorbi de bani cheltuiţi inutil', a mai spus Dragoş Frumosu.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu