Un bărbat de 63 de ani din Pucioasa este cercetat penal, fiind suspectat că a promis bani unor persoane pentru a nu vota la referendumul de duminică, transmite corespondentul NewsIn.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Dâmbovița, polițiștii din Pucioasa s-au sesizat, marți, din oficiu, în urma unor informații apărute în presă.
Cel în cauză este suspectat că a promis mai multor persoane suma de 100 de lei, în scopul neexercitării dreptului de vot cu ocazia Referendumului de duminică, sumă de bani ce urma să fie remisă după ce respectivele persoane îi vor înmâna cărţile de identitate în ziua exercitării votului.
Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă de la 6 luni la 5 ani de închisoare pentru promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze sau să nu voteze în cadrul referendumului.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu