Fetiţele dintr-o comună dâmboviţeană ştiu că la “facultatea de poliţişti” nu trebuie să plătească taxe şi că e deajuns să înveţi bine.
Mădălina şi Georgiana Munteanu. Două nume pe care trebuie să le ţii minte, pentru că e foarte probabil să mai auzi de ele peste câţiva ani. Chiar dacă acum au 11, respectiv 13 ani, aceste două fete sunt decise să facă o carieră militară de excepţie
Gospodăria familiei Munteanu din comuna Brezoaele, Dâmboviţa, arată ca un peisaj de tablou. Paie, lemne, grădini de flori si de legume, tradiţie şi acel miros de iarbă proaspat tăiată alcătuiesc un tot pe care, să recunoaştem, unii dintre noi îl regăsesc doar în poveştile bunicilor.
“Nu, nu sunt supărată, sunt doar neputincioasă”, mi-a răspuns femeia, o ţărancă tânără şi cu privire hotărâtă. Cristina e o femeie deosebit de puternică, munceşte de dimineaţă până seara la câmp, chiar şi la alţi consăteni, cu ziua, dar asta n-o împiedică să afişeze o atitudine demnă.
Singurul moment în care chipul mamei capătă o expresie emoţională este atunci când se gândeşte la viitorul fetelor. Nu vrea să le ţină la munca pământului, pentru că rezultatele lor şcolare nu au fost niciodata sub “bine” şi “foarte bine”, iar notele… numai de 9 şi 10.
Nici abilităţile lor sportive nu sunt de ignorat. Cu atât mai mult cu cât cele două surori visează să devină poliţiste! Totul sună bine, dar, ca în aproape orice poveste cu început fericit, lucrurile se tulbură pe parcurs.
În mediul rural, mai ales, talentul, ambiţia şi speranţa sunt toate stinse de acelaşi lucru: lipsa banilor! Tatăl fetelor este stâlpul familiei, lucrează la o firmă de instalare a gazelor, dar comenzile fiind puţine, şi banii sunt pe măsură.
Totodată, dorinţele lor sunt şi ele modeste. Cele două fete nu vor decât să-şi poată termina liceul cu ajutorul părinţilor, apoi se vor descurca ele pe perioada facultăţii. “Vrem la facultatea de poliţişti”, spun.
Amândouă, şi Georgiana şi Mădălina vor să fie păzitorii oamenilor, să poarte insignă în piept şi epoleţi pe umeri şi să “predea” câteva lecţii de înţelepciune celor abătuţi de la lege, pentru că “înţelepciunea pleacă de la ţară”, din locurile unde s-au născut ele.
“Nu-i aşa? Nu aşa scriu şi marii autori în cărţi, că ţăranii au dat înţelepciune acestui popor ?”, întreabă, parcă retoric, Mădălina. Cele două surori Munteanu au primit din partea echipei “O şansă copiilor de la ţară” două locuri într-o tabără la mare pe durata unei săptămâni, alături de alţi copii din comună fără posibilităţi materiale şi de liceeni voluntari.
Dacă doriţi să le ajutaţi pe aceste două domnişoare săşi îndeplinească visul, puteţi face donaţii în bani, sub forma unei burse şcolare lunare, ori în obiecte precum cărţi, jucării specifice vârstei (role, biciclete), obiecte de igienă şi menaj.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu