vineri, 19 octombrie 2012

Mija - 5 hoţi, prinşi la furat în societate!

Mai multe persoane care sustrăgeau material feros au fost depistate de către jandarmii dâmboviţeni în localitatea Mija.


Un echipaj din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale a intervenit în urma unei solicitări telefonice pe raza localităţii Mija, unde a depistat 5 bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani care sustrăgeau deşeuri din fier din incinta unei societăţi comerciale.

În urma verificărilor efectuate de către echipajul de jandarmerie s-a stabilit că persoanele în cauză intenţionau să transporte cu ajutorul unor atelaje hipo cantitatea de aproximativ 600 kg de material feros, la un centru de colectare a materialelor refolosibile în vederea valorificării.

*** Jandarmii au întocmit bărbaţilor actele de constatare, aceştia fiind susceptibili de comiterea infracţiunii de tentativă de furt calificat, actele fiind înaintate structurilor abilitate pentru finalizarea cercetărilor.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu