Noi reglementări ale Codului Rutier
Dacă la momentul actual şoferii îşi
pot reînnoi permisul auto fără să calce pragul medicului, de la
începutul anului viitor controalele medicale vor fi obligatorii. Legea
privind circulaţia pe drumurile publice, modificată şi completată a
trecut de Senat şi de Camera Deputaţilor şi va intra în vigoare din
ianuarie 2013. Iată ce te aşteaptă în noul an!
Noile reglementări ale Codului Rutier
urmează să intre în vigoare începând cu data de 19 ianuarie 2013. Mai
exact, dacă vrei să-ţi reînnoieşti permisul de conducere auto, din ziua
respectivă vei fi nevoit să treci pe la medic să-ţi faci controalele de
rigoare. Abia după ce medicul îţi va înmâna un certificat din care să
reiasă că eşti apt să conduci autovehiculul vei obţine dreptul de a şofa
în continuare. Mai mult, ca să circuli pe drumurile publice cu un
vehicul hibrid, între motocicletă şi bicicletă vei fi obligat să ai
permis de conducere. Potrivit legii, mopedul căci despre el este vorba, e
considerat “vehicul, cu două, trei sau patru roţi, a cărui viteză
maximă prin con-strucţie este mai mare de 25 km/h, dar nu depăşeşte 45
km/h şi care este echipat cu un motor cu ardere internă, cu aprindere
prin scânteie, cu o capacitate cilindrică ce nu depăşeşte 50 cm3 sau cu
un alt motor cu ardere internă ori, după caz, electric, a cărui putere
nominală continuă maximă nu depăşeşte 4 kW, iar masa proprie a
vehiculului nu depăşeşte 350 kg, neincluzând masa bateriilor în cazul
vehiculului electric”.
Îţi trebuie permis special pentru mopeduri
Ca să poţi ieşi cu mopedul în trafic,
după instruire şi o examinare în prealabil vei primi un permis special
de categoria AM. Testul pe care îl vei susţine cu poliţistul constă
într-o probă teoretică de verificare a cunoştinţelor şi o probă practică
de verificare a aptitudinilor şi comportamentului. Proba la “traseu” o
vei da în poligoane special amenajate. Oamenii legii îți vor elibera
permisul însă, numai în cazul în care ai peste 16 ani. Acesta va fi
valabil timp de 10 ani.
Circuli cu bicicleta în afara pistei? Vei fi amendat
Atenţie la ieşirea în trafic cu
bicicletele! Magia pe două roţi s-ar putea transforma într-un adevărat
coşmar dacă te abaţi de la lege şi nu circuli pe pista specială
des-tinată bicicletelor. Pentru încălcarea legii vei fi sancţionat cu
amendă din clasa a III-a (de la 6 la 8 puncte-amendă).
Obţii acum permisul pentru o anumită categorie? Poţi echivala cu alta de anul viitor
Noile reglementări ale Codului Rutier
îţi permit să echivalezi categoriile sau subcategoriile pentru care ai
obţinut permisul de conducere înaintea datei de 19 ianuarie 2013, cu
altele pe care ţi s-a eliberat permis după această dată.
Uite ce poţi echivala!
a) categoria A cu categoria A;
b) categoria B cu categoria B;
c) categoria BE cu categoria BE;
d) categoria C cu categoria C;
e) categoria CE cu categoria CE;
f) categoria D cu categoria D;
g) categoria DE cu categoria DE;
h) categoria Tb cu categoria Tb;
i) categoria Tv cu categoria Tv;
j) categoria Tr cu categoria Tr;
k) subcategoria Al cu categoria Al;
l) subcategoria B1 cu categoria B1;
m) subcategoria C1 cu categoria C1;
n) subcategoria C1E cu categoria C1E;
o) subcategoria Dl cu categoria Dl;
p) subcategoria D1E cu categoria D1E.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu