luni, 19 noiembrie 2012

Poliţiştii acuză Ziariştii

Purtătorii de cuvânt ai Inspectoratelor de Poliţie din 38 de judeţe susţin că ziariştii ajung înaintea poliţiştilor la tot felul de evenimente şi distrug probe ori sperie martori şi victime, motiv pentru care le cer şefilor Ministerului de Interne să „cenzureze” sistemul informatic al Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) din toată ţara care permite anunţarea prin sms-uri a jurnaliştilor acreditați despre misiunile la care intervin echipajele de pompieri.

„În foarte multe situaţii, urmare a acestei proceduri, reprezentanţii mass-media ajung la faţa locului înaintea echipei de cercetare şi pătrund în câmpul infracţional, deteriorând urme şi probe”, este una dintre primele concluzii ale chestionarului la care au răspuns recent purtătorii de cuvânt ai polițiilor județene.
Purtătorii de cuvânt ai IPJ Alba, Arad, Bacău, Bistriţa, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giugiu, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea, sunt de părere că activitatea le este afectată de sms-urile ISU.
„Afectează imaginea Poliţiei Române prin faptul că, imediat după anunţarea jurnaliştilor de către ISU, aceştia deja solicită informaţii suplimentare Poliţiei, care nu le deţine până la ajungerea şi cercetarea la faţa locului. Acest lucru conduce la ideea lipsei de intervenţie rapidă a poliţiei, a neprofesionalismului şi mai grav se reproșează polițiștilor lipsa de transparenţă prin faptul că ei nu anunţă despre producerea acestor evenimente aşa cum o fac cei de la ISU (...) În cazul accidentelor rutiere, reprezentanţii poliţiei sunt surprinşi de mediatizarea unor astfel de evenimente, până ca solicitarea să ajungă la poliţişti, astfel că purtătorii de cuvânt sunt sunaţi de reprezentanţi mass-media şi le sunt solicitate intervenţii tv, pentru a da primele date cu privire la incident, şi puşi în situţia în care par nepregătiţi sau neinformaţi, sau li se cer să confirme datele prezentate de reprezentanţii ISU.
Au fost situaţii în care ziariştii ajunşi la faţa locului au interviat persoane care au calitate procesuală în dosarul penal (victime, martori, făptuitori), iar informații importante pentru desfășurarea anchetei au fost făcute publice, încălcându-se, de asemenea, în repetate rânduri prevederile Legii 677 privind protecția datelor cu caracter personal”, sunt argumentele purtătorilor de cuvânt ai polițiilor județene.
Reprezentanţii Poliţiei Române vor să-i convingă pe şefii de la Minister să taie sms-urile trimise de ISU pentru presă, şi pe motiv că „adresează întrebări oricărui poliţist care se află în cercetare, distrăgându-le atenţia în mod constant (...) Au fost speriaţi martorii, chiar şi victimele, care au tendinţa să părăsească faţa locului pentru a nu fi nevoiţi să răspundă întrebărilor jurnaliştilor. De cele mai multe ori persoanele implicate îşi doresc anonimatul, în nici un caz nu doresc să apară în jurnalele de ştiri”.
Pentru a fi şi mai convingători, la solicitarea Centrului de Informare şi Relaţii Publice a IGPR, o parte din purtătorii de cuvânt au dat şi exemple pentru a-şi susţine afirmaţiile.
Dâmboviţa: Ultimul caz întâmplat: accident mortal de circulaţie pe o arteră foarte aglomerată din Craiova, pieton accidentat pe trecerea de pietoni. Ziariştii ajunşi la faţa locului iau imagini cu victima şi insistă pe lângă rudele acesteia să le dea sincroane, situaţia degenerează, ziariştii sunt agresaţi de rudele victimei (aflate într-o stare de surescitare maximă), din cauza aglomeraţiei mari de autovehicule şi persoane, poliţiştii nu le pot oferi protecţie ziariştilor.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu