joi, 6 decembrie 2012

Mâine, la Clubul Studenţilor - Filmul "După dealuri", la Târgovişte!

Filmul „După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, premiat la Cannes și propus de România la Oscarul pentru Cel mai bun film străin, va avea două proiecţii speciale la Târgoviște vineri, 7 decembrie, la Clubul Studenților, de la ora 15.00, și la Casa de Cultură a Sindicatelor, de la ora 19.00.


Spectatorii vor avea ocazia să afle detalii despre producție de la actorii Valeriu Andriuță și Cătălina Harabagiu, care vor lua parte la eveniment.

„După dealuri” este unul dintre cele mai vizionate filme româneşti ale anului, cu peste 51.000 de spectatori în cinematografe, până în prezent.

Este, totodată, și unul dintre cel mai bine cotate filme din 2012, fiind plasat de prestigioasa revistă britanică „Sight & Sound” în top 10 al celor mai bune pelicule ale anului. Clasamentul a fost realizat în urma voturilor a 100 dintre cei mai influenți critici străini.

Un dosar de presă complet, în limba română, puteţi găsi aici: http://www.dupadealuri.ro.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu