Poliţiştii rutieri au sancţionat atât abaterile conducătorilor auto,
privind oprirea şi staţionarea , respectarea traseelor de deplasare, cât
şi cele ale pietonilor
În cadrul acţiunii, au fost aplicate 238 de sancţiuni contravenţionale,
din care 138 pentru oprire neregulamentară şi 36 pentru neutilizarea
centurii de siguranţă.
Totodată, poliţiştii au sancţionat un număr de 10 pietoni care s-au angajat în traversarea părţii carosabile prin loc nepermis.
Ca urmare a abaterilor săvârşite, patru conducători auto au rămas fără premise de conducere.
Reamintim faptul că oprirea şi staţionarea neregulamentare a
autovehiculelor constituie factori de risc în producerea evenimentelor
rutiere, prin favorizarea iniţierii de către ceilalţi conducători de
autovehicule a unor manevre neregulamentare de depăşire, dar şi prin
faptul că aceste manevre de oprire reprezintă un obstacol pe drumurile
publice, fiind afectată fluenţa şi siguranţa traficului rutier.
Conform legislaţiei în vigoare, oprirea neregulamentară se sancţionează
cu două – trei puncte amendă şi două puncte penalizare, iar staţionarea
neregulamentară cu patru – cinci puncte amendă şi trei puncte
penalizare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu