duminică, 23 iunie 2013

Happening de Ziua Universală a Iei !

 
„Clubul Victorioşilor” realizează un happening de Ziua Universală a Iei

• “Clubul Victorioşilor” şi Teatrul “Junior” s-au alăturat iniţiativei grupului “La Blouse Roumaine” din Franţa de a sărbători de Sânziene “Ziua Universală a Iei”


  Peste 100 de ii vechi vor fi expuse într-un platou de televiziune, iar altele vor fi purtate de copii şi adolescenţi

Evenimentul se înscrie în rândul celor 143, organizate în 109 localităţi din 48 de ţări, de pe 6 continente

Duminică, 23 iunie 2013, în ziua de Rusalii, de la ora 10,oo, componenţii “Clubului Victorioşilor” şi actorii Teatrului “Junior” din Târgovişte vor realize la Televiziunea Columna o emisiune dedicată “Zilei Universale a Iei”.

Răspunzând chemării grupului de iniţiativă “La Blouse Roumaine” din Franţa, copiii, adolescenţii şi adulţii din “Clubul Victorioşilor” vor îmbrăca din nou cu mândrie iile româneşti şi vor cânta şi recita despre frumuseţea portului nostru popular.

Invitaţi sunt copii talentaţi din localităţile Săteni şi Răzvad.

Peste 120 de ii vor putea fi admirate atât pe artişti, cât şi în expoziţia din colecţia personală Cristina Ilie.

Scenograful evenimentului este Geta Ilie, iar Viorica şi Victor Mihalache – cei care vor coordona întreaga desfăşurare. Ziua Universală a Iei se sărbătoreşte de Sânziene, pe 24 iunie.

Detalii pe paginile de Facebook: Şcoala Micilor Vedete şi Blouse Roumaine.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu