joi, 10 octombrie 2013

RAZII PE DRUMURILE DAMBOVITENE - 2 ORE,24 DE SANCTIUNI !


24 de sancţiuni contravenţionale, aplicate de poliţişti în urma unei acţiuni organizate în intervalul orar 02:00-07:00
Ora şi sancţiunea, pe drumurile din Dâmboviţa

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au desfăşurat, pe raza de competenţă, o acţiune pentru depistarea şi sancţionarea ilegalităţilor din domeniul panificaţiei, ocazie cu care au fost confiscate 330 de kilograme de produse cerealiere.

Totodată, poliţiştii au acţionat şi pentru combaterea delictelor silvice şi au depistat un bărbat, de 31 de ani, din comuna Tătărani, în timp ce transporta cu o autoutilitară, cantitatea de 5 mc material lemnos, de esenţă fag, fără a deţine documente legale de provenienţă.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform Legii 171/2010, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au aplicat 24 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare însumează 6080 de lei, din care 4 conform Legii 12/1990.



Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgovişte au acţionat în conformitate cu prevederile Planului Teritorial Comun de Acţiune pentru asigurarea unui climat de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ

De la începutul anului şcolar şi până în prezent, siguranţa în şcoli a constituit o prioritate pentru poliţiştii dâmboviţeni, fiind desfăşurate acţiuni conform planului de măsuri elaborat pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a cadrelor didactice.

Obiectivele activităţilor au vizat atât prevenirea şi combaterea faptelor antisociale ce pot afecta climatul din incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ, cât şi prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor.

În urma unei acţiuni desfăşurate, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgovişte au depistat 7 elevi care absentau nemotivat de la cursuri, în acest sens fiind înaintate informări către unităţile şcolare.

Totodată, au fost verificate 4 societăţi comerciale, aflate în apropierea unităţilor de învăţământ, ocazie cu care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale conform HG 128/1994.

Reamintim faptul că unităţile de învăţământ, şcolile şi liceele din judeţ, au fost incluse în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei, asigurându-se supravegherea în permanenţă a traseelor de deplasare a elevilor.

De asemenea, zilnic, patrule mixte, formate din efective de poliţie rutieră şi ordine publică, sunt prezente în zona de acces în unităţile de învăţământ, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor.



Poliţia rutieră recomandă adoptarea unui comportament civilizat în trafic şi atrage atenţia tuturor participanţilor cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulaţie!

Pentru a reduce riscul de producere al unui accident rutier, poliția dâmboviţeană recomandă:

a) conducătorilor auto :

- Adaptaţi permanent viteza la condițiile de drum, trafic și meteo!

- Depășirea limitelor legale de viteză, neadaptarea vitezei la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave, produse pe drumurile publice. Pentru un trafic rutier în siguranţă, respectaţi limitele legale de viteză!

- nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice ! consumul de alcool este incompatibil cu activitatea de conducere a unui vehicul ! -pe timpul deplasărilor, purtaţi centura de siguranţă ! vă poate salva viaţa, în caz de accident ! - Înainte de a pleca la drum, verificaţi întotdeauna starea tehnică a autovehiculului!

b) pietonilor :

- Circulaţi numai pe trotuare, iar în lipsa acestora pe potecile laterale ale drumului public! - Angajaţi-vă în traversarea părții carosabile numai după ce v-aţi asigurat că acest lucru se poate face în siguranţă! - Circulaţi numai pe partea stângă a drumurilor publice, dacă acestea nu au trotuare sau poteci! - Traversaţi drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor, după ce v-aţi asigurat că nu există vreun pericol! - Nu vă deplasaţi în grup, pe partea carosabilă a drumurilor publice! - Nu vă angajaţi în traversarea străzii în fugă, prin fața sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii! - Respectaţi culorile semaforului electric!

c ) bicicliştilor:

-folosiţi echipamentul de protecţie; -verificaţi starea tehnică a bicicletei (întotdeauna, înainte de plecare, faceţi o scurtă verificare privind starea corespunzătoare a anvelopelor, funcţionarea frânelor, a avertizorului sonor şi a sistemului de iluminare); -fiţi vizibili (purtaţi haine de culori aprinse, care vă pun în evidenţă atunci când folosiţi bicicleta, iar pe timpul nopţii, dacă nu puteţi evita călătoria, purtaţi vestă reflectorizantă); -folosiţi pistele destinate bicicliştilor; -concentraţi-vă permanent asupra traficului (nu ascultaţi muzică şi nu vorbiţi la telefonul mobil în timp ce vă deplasaţi cu bicicleta); -semnalizaţi din timp orice schimbare a direcţiei de deplasare; - nu transportaţi persoane sau bagaje voluminoase care vă pot dezechilibra; pentru minimul necesar de bagaje folosiţi portbagajul bicicletei sau un rucsac; -manifestaţi atenţie sporită în zona intersecţiilor (opriţi-vă la colţul străzilor pentru a vă asigura că puteţi continua deplasarea în condiţii de siguranţă); -nu vă deplasaţi pe bicicletă sub influenţa băuturilor alcoolice;

d) conducătorilor de atelaje hipo :

-pe timpul nopţii, purtaţi veste reflectorizante pentru a fi vizibili; -asiguraţi-vă temeinic înainte de schimbarea direcţiei de deplasare; -dotaţi atelajul hipo cu o semnalizare corespunzătoare; - nu circulaţi în căruțe în picioare sau în stare de ebrietate; -nu transportaţi obiecte sau mărfuri care depășesc gabaritul atelajului

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu