Şefii lui CS Mioveni au dezvăluit pentru ProSport că antrenorul roş-albaştrilor a părăsit gruparea argeşeană pentru că avea o înţelegere cu divizionara secundă Chindia Târgovişte.
Însă nici Gică Popescu, patronul Chindiei, nu s-a mai putut bucura de colaborarea cu " Iliesta", deoarece acesta a ales să parafeze până la urmă un angajament cu Steaua lui Gigi Becali.
Duminică seară, roş-albaştrii se vor deplasa la Mioveni pentru a disputa partida cu ultima echipă antrenată în Liga I de Ilie Stan. În ciuda poziţiei din clasament, se anunţă un meci încins, motivul principal fiind chiar tehnicianul Stelei. Concret? La începutul campionatului acesta a fost antrenorul celor de la Mioveni pentru două etape, însă despărţirea dintre cele două tabere nu a fost tocmai amiabilă.
O victorie şi o înfrângere
Stan a câştigat cu 4-2 meciul cu Gaz Metan şi a pierdut cu 5-1 partida de la Pandurii Tg Jiu. După care au început problemele. "El a vrut să ducă echipa în cantonament, înainte de jocul cu Sportul, în localitatea Valea Iaşului, dar şefii săi nu au fost de acord. Ilie s-a supărat. A considerat că autoritatea lui la echipă este ştirbită şi a ales să părăsească clubul", a punctat un apropiat al lui Ilie Stan.
"A căutat un pretext să plece"
Contactat ieri de ProSport, directorul general al lui CS Mioveni, Răzvan Tunaru, şi-a expus punctul de vedere în legătură cu demisia lui Ilie Stan. "Nu mai are rost să dezgropăm morţii, chiar dacă acest om ne-a lăsat cu ochii în soare", şi-a început discursul conducătorul argeşenilor, după care a continuat: "Ilie a căutat practic un pretext , anume problema cu cantonamentul, pentru a pleca de la noi, deoarece el semnase 99,99 la sută un precontract cu Chindia Târgovişte. Apoi a intervenit telefonul primit de la Gigi Becali şi a ales să semneze cu Steaua", a încheiat acesta.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu