marți, 13 decembrie 2011

Au reu­şit să asfalteze creierii munţilor mai repede decât au stabilit iniţial

Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Re­gionale şi Turismului, împreună cu bunul său prieten şi coleg de partid Florin Popescu, preşedintele Con­si­liului Judeţean Dâmboviţa, precum şi cu Mircea Cozma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, au reu­şit să asfalteze creierii munţilor mai repede decât au stabilit iniţial. În timp ce infrastructura rutieră de la noi din ţară este într- o stare jalnică, drumu­rile fiind pline de gropi, autorităţile au ţinut morţiş să toarne asfalt, de peste 12 milioane de euro, pe un drum din Parcul Natural Bucegi. De cele mai multe ori, firmele care execută lucrări de reabilitare de drumuri depăşesc cu mult termenul stabilit iniţial pentru finalizarea acestora. De data aceasta, spre surprinderea tuturor, firmele s-au mişcat "mai cu talent". Ceea ce trebuia să realizeze în doi ani, au realizat în doar câteva luni. Astfel, lucrările începute în mare grabă în luna noiembrie 2010, şi sistate din cauza vremii nefavorabile până în luna aprilie, au fost deja fina­lizate în această toamnă. Lucrările la Drumul Judeţean 713, care se desprinde din DN 73 şi face legătura între cabana Cuibul Dorului – Şaua Dichiului – Piatra Arsă, au fost finalizate. În prezent, orice maşină ajunsă în zonă poate urca până la Piatra Arsă pe drumul proaspăt asfaltat. 

<!-- more -->
Reabilitarea drumului trebuia făcută până în anul 2012, potrivit anunţului postat la începutul drumului, însă autorităţile au tras tare să termine anul acesta. Să aibă vreo legătură graba cu care au lucrat firmele cu faptul că cei de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa au ridicat repede o cabană la răscrucea de drumuri dintre Piatra Arsă şi Cabana Babele? Mai ales că zilele acestea cabana a fost inaugurată, dacă e să ne luăm după muncitorii care acum două săptămâni lucrau de zor să toarne beton la intrarea în curtea cabanei deoarece aceasta urma să fie dată în folosinţă. Stând de vorbă cu muncitorii am aflat că se mai construiesc şi alte structuri de cazare pe drumul spre Bolboci, adică pe drumul de legătură dintre Drumul Babelor şi DJ 714, care duce la complexul hotelier Piatra Arsă. "Cabana asta aparţine Consiliului Judeţean Dâmboviţa. În maxim o săptămână vă puteţi caza aici dacă doriţi. În momentul de faţă nu este nimeni care să vă dea mai multe relaţii, dar dacă veniţi peste o săptămână puteţi dormi aici şi vă puteţi face programare şi pentru Sărbătorile de iarnă", ne spune un muncitor. Un alt muncitor, supărat că l-am deranjat de la masă, striga cât îl ţineau plămânii că "tot ce vedem sus pe munte se cons­tru­ieş­te cu bani de la Udrea".

Deşi la intrarea pe Drumul Babelor există o barieră pe care stă agăţat semnul "accesul intersiz", nici un şofer ajuns în zonă nu ezită să intre pe asflatul proaspăt turnat. Ba mai mult, potrivit muncitorilor aflaţi la capătul drumului, sute de maşini au urcat toată vara pe acest drum, să-l testeze. Muncitorii de la drum deja şi-au strâns catrafusele şi au plecat deoarece au terminat lucrarea. Asfaltul a fost turnat pe toată suprafaţa drumului, în unele locuri  chiar şi pe porţiunea pe unde exista rigolă pentru scurgerea apelor. Dacă asfaltul turnat la repezeală în noiembrie 2010 a crăpat peste iarnă, iar în primăvară muncitorii au lucrat de zor să decoperteze şi să toarne un nou strat de asfalt, aşteptăm să vedem cum va ieşi DJ 713 după această iarnă. Deja unele zone ale drumului au cedat sub greutatea maşinilor care au intrat pe drumul babelor. 

Pentru reabilitarea celor 16 kilometri de drum "judeţean" s-au utiliza 97.300 metri pătraţi de beton asfaltic, 11.516 tone de binder pentru drum, 17.040 mc de balast, 30.558 mc de piatră spartă, 14.940 metri de parapet metalic semigreu, 17 tone de armături metalice, 300 de kilograme de vopsea pentru marcaje rutiere, precum şi 105.000 litri de motorină. Datele au fost preluate din Acordul de mediu nr. 79 din 25 septembrie 2009, privind reabilitarea DJ 713, emis de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Piteşti.

Parcul Bucegi face parte din "Natura 2000"
Parcul Natural Bucegi are o suprafaţă de 32.663 hectare şi cuprinde 3.500 de specii de plante protejate sau pe cale de dispariţie printre care se re­gă­sesc floarea de colţ, iedera albă, tisa, salcia de turba, sângele voinicului. Fauna din Masivul Bucegi este, de asemenea, foarte importantă. Capra nea­gră, ursul brun, râsul, acvila de munte, cocoşul de munte, furnica roşie de pădure sunt câteva dintre speciile protejate. Toate aceste bogăţii naturale ar trebui protejate conform reglementărilor europene asumate de autorităţile române. Cu toate acestea, autorităţile române au aprobat, şi au găsit şi banii necesari, pentru asfaltarea drumului. Drumul trece prin zone strict protejate din Parc şi urcă de la cota 1.000 până la 2.000, fa­ci­litând accesul necontrolat a mii de maşini şi iubitori de grătare pe tot Platoul Bucegi. Specialiştii în protecţia mediului au avertizat de nenumărate ori că Drumul Babelor va deschide calea de distrugere a parcului natural. Studiul de impact asupra mediului, pe baza căruia s-a obţinut autorizaţia de mediu, cuprinde date nerealiste. "Problema ridicată în Consiliul Ştiinţic a fost cu privire la impactul turiştilor asupra Platoului Bucegi, ce vor face ei acolo. Cu siguranţă se vor încinge grătare pe marginea drumului, se va asculta muzică, va fi forfotă mare. Toate acestea vor avea un impact negativ asupra florei şi faunei din Parcul Natural Bucegi. Acest drum deschide turiştilor tot Platoul Bucegi", ne-a declarat Cristian Goran, membru în Consiliul Ştiinţific al Parcului. El spune că "miza ar putea fi terenurile de pe marginea drumului, deoarece majoritatea sunt în proprietatea mai multor persoane fizice, sunt în intravilan, deci se pot ridica acolo construcţii".

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu