miercuri, 21 decembrie 2011

Gabriel Boriga mort? Minciuni ....

Gabriel Boriga, primarul municipiului, nu a murit! Deşi precizarea pare o tâmpenie, ea este doar un răspuns oficial generat de zvonurile apărute în această zi, legate de moartea primarului Gabriel Boriga în urma unui accident auto, în care ar fi fost implicat în noaptea care a trecut.
Gabriel Boriga a convocat o conferinţă de presă ca să demonstreze tuturor că este viu. Mai mult, a pus să fie parcate în faţa primăriei şi cele două maşini pe care le conduce pentru a demonstra că ele nu au fost implicate în nici un incident auto. Primarul pune zvonurile pe seama opozanţilor politici, care doresc să-i păteze imaginea, întrucât se auzea şi despre o amantă care ar fi fost în maşina implicată în accident. Boriga i-a ironizat pe cei care au scornit povestea şi care nu au luat în calcul că soţia primarului se întorsese de la Arad, acolo unde joacă baschet la echipa locală, chiar cu o zi înainte de apariţia zvonului. Primarul a mai spus că şi-a petrecut noaptea, în familie, alături de soţia sa, Monica şi fiul, Alexandru.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu