Jandarmii dâmboviţeni au fost din nou prezenţi în Piaţa Tricolorului din Târgovişte pentru a asigura paza şi ordinea publică. Şi astăti, zeci de protestatari au scandat lozinci anti Băsescu şi anti conducerea PDL din Dâmboviţa.
Dacă la începutul acestei săptămâni, în mai toată ţara s-au declanşat proteste de susţinere a lui Raed Arafat, tatăl SMURDU-lui, protestele au degenerat în nemulţumiri şi frustrări politice.Până acum manifestările nu au degenerat în violenţă, chiar dacă oamenii au fost îndârjiţi. Aseară, chiar au simulat o slujbă de înmormântare a preşedintelui ţării. Ca să fie convingători, au adus de acasă colivă şi lumânări. Lozincile scandate au fost destul de dure la adresa lui Traian Băsescu - "Ieşi afară, javră ordinară"; "Demisia, demisia" etc.
Organizaţia PDL Dâmboviţa a luat poziţie împotriva manifestanţilor, susţinând că la mijloc este mâna Opoziţiei, având în vedere că în piaţă s-au aflat numeroşi lideri PSD şi PNL.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu