joi, 26 ianuarie 2012

Poliţia rutiere va recomanda:


 <!-- more -->
Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi blocajelor în trafic, în această perioadă, Poliţia dâmboviţeană îi sfătuieşte pe şoferi să se informeze cu privire la starea carosabilului pe traseul pe care îl au de parcurs, să-şi echipeze corespunzător autovehiculul şi să păstreze în interiorul acestuia haine groase, pături şi alimente, telefonul mobil încărcat iar în rezervor să existe combustibil suficient.
Recomandăm conducătorilor auto să circule cu viteză redusă, să respecte cu stricteţe indicaţiile poliţiştilor şi semnificaţia semnalizării temporare de interdicţie sau restricţionare a accesului pe respectivul sector de drum.
Totodată, aceştia sunt sfătuiţi să nu staţioneze pe arterele  de circulaţie, să faciliteze accesul ambulanţelor sau a utilajelor care execută lucrări de deszăpezire în zonă şi să manifeste prudenţă pe toată durata deplasării, la intrările şi ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate, rafalele de vânt modificând ţinuta de drum a autovehiculelor cu atât mai mult cu cât viteza de deplasare este mai mare.   
Operatorii de transport care deţin autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone au obligaţia legală de a monta pe roti lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.

Un comentariu :

  1. sa iasa salubritatea din barlog si sa deszapezeasca soselele ca de-aia sunt platiti.sau nu are primaria motorina pentru utilaje?

    RăspundețiȘtergere