Andreea Alexandra Antonescu învaţă la Şcoala „Mihai Viteazul” din Târgovişte şi face parte de trei ani de zile din Clubul Victorioşilor condus de Victor Mihalache.
<!-- more -->
Aici a reuşit să-şi învingp emoţiile. „La club învăţ poezii, cânt, învăţ să fiu actor. Când am venit aici am văzut că pot să-mi înving emoţiile. Am reuşit o dată ce am început să cred în mine”, explică secretul său Andreea.
Ei îi place să memoreze poezii, dar nu le recită des pe cele învăţate. „Ştiu atât de multe poezii că am pierdut şirul. Sunt peste 30. Nu-mi place să recit o poezie pe care am mai zis-o, pentru că nu vreau să par o fată care nu învaţă altceva şi zice mereu aceeaşi poezie”, mărturiseşte copila, premiantă la şcoală. Metoda ei este simplă. „Îmi aleg scriitorul pe care îl vreau şi aleg poezia. Dacă văd că-mi place, o învăţ, dacă nu, aleg alta. Învăţ singură şi după ce termin chem familia şi le spun poezia”, explică mica târgovişteancă.
„Duşmancele”, de George Coşbuc este poezia ei favorită
Poetul ei favorit este George Coşbuc. „Îmi place pentru că poeziile lui sunt inspirate”, crede Andreea, care se declară cu adevărat îndrăgostită de poezia „Duşmancele”. „Este poezia mea preferată. Îmi place cum interpretez şi mă simt bine atunci când o repet”, spune fetiţa în vârstă de opt ani.
Inspirată de lumea versurilor, din toamna anului trecut a început chiar să şi creeze. „Am scris în jur de 20 de poezii, cele mai multe despre vară, despre viaţa la ţară, despre lucruri care îmi plac mie. Am scris cu mare plăcere prima mea poezie care s-a numit „Toamna”, subliniază Andreea.
Vrea să continue să scrie, dar deocamdată nu este chiar simplu. „Mai am de învăţat la şcoală despre ortografie şi gramatică”, spune poeta în formare.
„Îmi place când aud oamenii că mă aplaudă”
Cât despre numele ei, spune că lumea nu face nicio asociere cu binecunoscuta cântăreaţă. Lumea nu se prinde că numele meu e la fel. Să fiu sinceră, n-am ascultat nicio melodie de-a ei şi nici nu ştiu cum cântă”, mărturiseşte Andreea. Singura legătură cu vedeta ar fi aplauzele. „Îmi place când aud oamenii că mă aplaudă şi astfel reuşesc să înving şi mai mult emoţiile”, explică fetiţa din Târgovişte.

Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu