joi, 23 februarie 2012

Impozite persoane fizice

Ministerul Finaţelor a emis un ordin privind aplicarea unitară a prevederilor fiscale privind impunerea veniturilor plătite în baza contractelor civile încheiate potrivit Codului Civil.
Conform acestui ordin, persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente fiind organizate ca persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale precum şi persoanele fizice care realizează venituri din profesii libere, individual sau într-o formă de asociere au obligaţia să efectueze în cursul anului plăţi anticipate cu titlu de impozit stabilite de organul fiscal competent, pe baza venitului anual estimat sau a venitului net realizat în anul precedent.

Plătitorii de astfel de venituri nu au obligaţii privind calculul, reţinerea şi virarea impozitului reprezentând plată anticipată în contul impozitului anual datorat de beneficiarii de venit, cu excepţia celor care au încheiate contracte de comision, mandat comercial şi de consignaţie, calificate drept contracte civile după data de 1 octombrie 2011, precum şi în cazul contractului de agent.

Pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente şi care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul afacerii, plăţile anticipate trimestriale stabilite de organul fiscal competent conform declaraţiei fiscale a contribualilului, vor fi efectuate de acesta pe baza deciziei de impunere. Plătitorii de astfel de venituri nu au obligaţii privind calculul, reţinerea şi virarea impozitului reprezentând plată anticipată în contul impozitului anual datorat  de beneficiarii de venit.

Plătitorii de venit persoane fizice sau juridice, precum şi alte entităţi fără personalitate juridică care efectuează plăţi către asocierile fără personalitate juridică sau persoane juridice care aplică principiul transparenţei fiscale, nu au obligaţia calculării, reţinerii la sursă şi virării impozitului reprezentând plată anticipată.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu