marți, 13 martie 2012

Moreni - Fără frică de Dumnezeu! A furat gardul CIMITIRULUI!

Acţionând cu operativitate, poliţiştii au identificat autorul în cazul unui furt de ţevi din gardul împrejmuitor al cimitirului din localitate


Lucrătorii Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Moreni au fost sesizaţi de N.G., din comuna Ocniţa, că persoane necunoscute au sustras un număr de 6 ţevi metalice din gardul împrejmuitor al cimitirului din comună.

În urma activităţilor de verificare şi cercetare, poliţiştii l-au identificat pe suspect în persoana numitului P.M., de 19 ani, din localitate, pe numele căruia a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Bunurile au fost recuperate şi predate părţii vătămate.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestuia.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu