duminică, 4 martie 2012

Oana Poschina arhitectul din Pucioasa

Oana Poşchină are 18 ani şi este din Pucioasa. Este pasionată de arhitectură şi se defineşte prin desen. „Mi-a plăcut să desenez încă de mică.
Desenam peste tot, pe pereţi în primul rând”, spune glumind tânăra care a descoperit această pasiune treptat. „Am participat în generală la olimpiada de civică, era probă de eseu şi desen şi am câştigat locul doi pe ţară. Tema a fost dreptul la educaţie, iar desenul era cu o profesoară, cu elevi şi cărţi. A fost important pentru mine. Am început apoi să desenez din ce în ce mai mult, de una singură, iar mama m-a sfătuit să dau la liceu, la arhitectură”, povesteşte Oana.
Ca să deseneze are nevoie de timp, dar şi de spaţiu
Cel mai mult îi place să deseneze personaje şi mâini. „ Este cel mai bun exerciţiu”, crede eleva Liceului de Arte „Bălaşa Doamna” din Târgovişte. Pictorul ei preferat este Salvador Dali. „Este diferit de toţi şi are idei pe care nu le-am mai întâlnit la un alt pictor. Idei nu ştiu dacă am împrumutat de la el, dar de inspiraţie are toată lumea nevoie”, este de părere Oana Poşchină. Ea mărturiseşte că cel mai bine desenează la şcoală. „Ca să desenez am nevoie de timp şi de spaţiu. Cel mai bine desenez la şcoală. Mi-e mai uşor şi am loc destul şi instrumentele de care am nevoie”, explică tânăra de 18 ani.

Arta culinară – o altă modalitate de a crea 
Oana apreciază arhitectura conptemporană, pentru formele ei simple şi pline de prospeţime. Visul ei este să devină arhitect şi ştie că trebuie să muncească mult pentru a-l îndeplini. „Un arhitect trebuie să fie silitor, ambiţios, să fie sigur pe sine şi să muncească mult. Eu nu cred că sunt ambiţioasă cât ar trebui. Timpul liber îl petrec desenând. Nu am timp pentru distracţii”, spune ea. Îşi face totuşi timp pentru o altă pasiune. „Mi-ar plăcea să studiez arta culinară. Mi se pare superbă. Pot să creez absolut orice, dar cel mai mult îmi place să fac prăjituri”, dezvăluie Oana.Arhitectura rămâne totuşi pe primul loc. „Este o meserie frumoasă şi grea. Întotdeauna va fi nevoie de arhitecţi. E greu pentru că ideile se repetă şi arhitecţii nu sunt mereu liberi, trebuind să respecte anumite cerinţe”, este opinia Oanei Poşchină.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu