vineri, 16 martie 2012

Şarlatanul bătrânilor din Corneşti, dat pe mâna judecătorilor!

Suspect în cazul infracţiunilor de furt şi înşelăciune, reţinut de poliţiştii târgovişteni


În urma activităţilor de verificare şi cercetare, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au documentat activitatea infracţională a numitului S.M., de 21 de ani, din comuna Buzescu, judeţul Teleorman, locuitor fără forme legale în oraşul Băicoi, judeţul Prahova, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi furt calificat.

Potrivit probatoriului administrat în cauză, la data de 31 octombrie 2011, suspectul, împreună cu numitul I.Z., de 40 de ani, care se sustrage cercetărilor, au pătruns în locuinţa numitului N.D., de 73 de ani, din comuna Corneşti, sub pretextul că sunt cunoştinţe ale ginerelui său şi au venit să aducă din partea acestuia un colet.

După ce suspecţii au primit în schimbul respectivului colet suma de 1500 lei, profitând de neatenţia bătrânului, aceştia au pătruns în locuinţa sa, de unde au sustras suma de 7200 lei.

Totodată, în sarcina numitului I.Z, poliţiştii au probat comiterea altei fapte de acest gen, comise în cursul lunii septembrie 2011., pe raza comunei, prejudiciul fiind de 300 lei.

La data de 15 martie 2012, poliţiştii l-au reţinut pe numitul S.M., pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă de reţinere, urmând ca astăzi, 16 martie , acesta să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu