vineri, 27 aprilie 2012

Directorul Liceului Auto Târgovişte este şocată de comportamentul colegei sale care administra o reţea de prostituţie

Cazul profesoarei târgoviştene de franceză care făcea parte dintr-o reţea de traficanţi de minore din judeţul nostru, destructurată astăzi de oamenii legii la Răzvad, unde erau ţinute fetele, a şocat învăţământul dâmboviţean.



Directorul liceului unde preda profesoara Cristina Pârvu,  a aflat astăzi de cele întâmplate, pentru că ieri, profesoara în cauză s-a învoit pe motiv că este bolnavă, şi spune că nimic din conduita profesoarei nu trăda comportamentul acesteia şi că nu se aştepta la aşa ceva din partea colegei sale, mai ales că era un cadru didactic care îşi îndeplinea sarcinile aşa cum trebuie.
În plus, nici ca persoană, profesoara nu avea un comportament problematic.  “Avem cadre didactice pregătite din punct de vedere profesional. Doamna este suplinitor la şcoala noastră. Predă limba franceză. A participat la examenele de titularizare în anii trecuţi. Este angajată cu contract pe perioadă determinată. A susţinut examene pentru inspecţia specială de definitivat, prima inspecţie şi urma să o susţină pe a doua. Era înscrisă la masterat. Ca şi persoană, era o colegă sociabilă, prezentă la ore, nu a creat probleme. Îşi desfăşura orele normal. Deci, nu am avut nicio suspiciune asupra altor comportamente ale dânsei”, spune Georgeta Ştefan, directorul Grupului Şcolar Transporturi Auto Târgovişte. Deocamdată, Georgeta Ştefan, ca director al unităţii de învăţământ, a informat Inspectoratul Şcolar Judeţean că este nevoie de un nou profesor la şcoală, pentru că profesorul Cristina Pârvu a lipsit două zile, iar continuitatea orelor la clasă trebuie asigurată. Cazul profesoarei de franceză este un nou exemplu negativ pe care îl oferă Grupul Şcolar Transporturi Auto Târgovişte, după ce, anul trecut, a fost singurul liceu din judeţ cu promovabilitate 0 la examenul de Bacalaureat, iar la începutul acestui an a intrat în atenţia opniei publice după ce pe youtube  a fost postat un filmuleţ în care câţiva elevi se distrează copios, uneori chiar în sălile de clasă sau în sala de sport a unităţii şcolare. Ulterior, înregistrările au fost şterse, dar informaţia a rămas.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu