luni, 7 mai 2012

Poliţist din Dâmboviţa la un pas de moarte !


Agentul principal Ion Iorga s-a ales cu multiple plăgi înjunghiate şi contuzii, după ce, spune el, doi indivizi care au vrut să îi fure casetofonul de la maşină, l-au atacat cu un cuţit.
Omul legii este cercetat de IPJ Dâmboviţa în dosarul furturilor de ţiţei din comuna Şelaru, iar varianta neoficială ar fi că acesta a fost atacat de cei pe care i-a trădat.


„M-am dus către domiciliu şi am surprins doi hoţi care au sărit de la mine din curte cu un casetofon de maşină. M-am luat după ei şi am avut o altercaţie cu ei. Unul cred că a avut un cuţit că m-a înjunghiat în mai multe locuri. Nu îi cunoşteam. Nu e vorba de nicio răzbunare. Nu are nicio legătură cu hoţii de benzină. Sunt supoziţii”, a declarat agentul principal Ion Iorga.



Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa (IPJ) infirmă varianta răzbunării hoţilor de ţiţei cu care a colaborat omul legii. „Poliţistul se afla în timpul liber în momentul când a surpins două persoane care încercau să sustragă radiocasetofonul de la autoturismul său. Încercând să imobilizeze persoanele respective, a fost înţepat de mai multe ori cu un obiect ascuţit. În acest moment ancheta este în desfăşurare. Există un cerc de suspecţi. Se efectuează cercetări pentru identificarea şi tragerea lor la răspundere. Poliţistul este cercetat în cazul furturilor de produse petroliere din 2011”, a declarat agent Raluca Florescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.


Agentul se află acum la spital sub supraveghere medicală de specialitate, însă este în afara oricărui pericol.

 „Ambulanţa ne-a adus un pacient care a primit primul ajutor la Spitalul Găeşti. A fost victima unei agresiuni. A prezentat un traumatism cranio cerebral cu multiple plăgi contuze şi multiple plăgi înjunghiate, superficiale, la nivelul gâtului, toracelui şi a coapselor. Ne-a spus că a fost agresat  în propria curte de mai mulţi indivizi. În momentul acesta este achilibrat şi internat în Secţia Chirurgie pentru urmărirea plăgilor şi stării generale”, a spus dr. Carmen Marcu, directorul medical al Spitalului Judeţean din Târgovişte.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu