vineri, 25 mai 2012

IPJ Dâmboviţa acuzat de implicare politică


Reprezentanții Partidului Democrat Liberal Dâmbovița aduc în atenția Biroului Electoral Județean câteva cazuri de implicare excesivă, prin metode intimidante, la limita democrației, ale Poliției în campania electorală din județul Dâmbovița.

În ziua de 23 mai 2012, în localitatea Răzvad, patru studente militante PDL care împărțeau pliante electorale, au fost ridicate de un echipaj de poliție și ținute la secție mai bine de două ore, pentru motivul că ar fi fost primit un telefon din care reieșea că studentele dădeau mită electorală.
Tot ieri, în jurul orelor 22:00, angajații Secției 8 Poliție din Valea Mare au intervenit în forță -  se pare în urma primirii unui denunț referitor la mita electorală, făcut de Cursureanu Ion, candidatul USL la funcția de primar în această localitate – ridicând mai mulți militanți PDL din localitate, de la propriile domicilii. Printre ei se aflau oameni cu notorietate în comună: cadre didactice, cadre medicale, patroni ai unor magazine etc.
PDL Dâmbovița își exprimă îngrijorarea pentru această stare de fapt, creată de echipaje „vigilente” care „își fac datoria”, săltând oameni din așternut și ținându-i la secții să dea declarații – noaptea, că ziua nu dă bine.
Totodată, PDL Dâmbovița consideră că n-ar fi lipsit de relevanță ca BEJ să informeze toate structurile polițienești că, în România, s-a schimbat doar guvernul, nu și regimul politic.
În concluzie, ținând cont de prevederile art.77 din Legea nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, de art.3pct.11 din Legea nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, de prevederile art.259, art.256 și următoarele din Codul penal, PDL Dâmbovița solicită BEJ să ia măsurile legale ce se impun și să sesizeze atât Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița, cât și Instituția Prefectului Dâmbovița.
Departamentul juridic al PDL Dâmbovița

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu