5000 de elevi dâmboviţeni participă zilele acestea la simulările pentru
probele scrise ale examenului de Bacalaureat.
Astăzi, elevii şi-au testat cunoştinţele la limba şi literatura română, urmând ca, în următoarele zile, aceştia să fie testaţi şi la celelalte două discipline la care vor susţine examen în vară. Inspectorii şcolari spun că se aşteaptă ca numărul candidaţilor la prima sesiune a examenului maturităţii din această vară să fie mai mare decât anul trecut, întrucât se vor înscrie foarte mulţi dintre absolvenţii promoţiei 2010-2011, care nu au reuşit să treacă de Bacalaureat. La prima sesiune a examenului de Bacalaureat de anul trecut, procentul de promovabilitate fiind de 35%.

Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu