În perioada 1 – 5 august, se desfăşoară în Munţii Bucegi a treia ediţie a Padina Fest, eveniment prin care organizatorii îşi propun, pe lângă obiectivul principal de protejare a naturii şi ridicare a educaţiei montane, să pună accent pe sport şi mişcare în aer liber.
Pasionaţii de ciclism vor avea ocazia de a explora Parcul Natural Bucegi cu traseele incredibile din zonă în cadrul Maratonului Bucegilor, un maraton de MTB cross courty, într-un cadru spectaculos, la o altitudine de până la 2000 metri. Traseul, de aproximativ 40 km cu o diferenţă de nivel de 1000 metri, va avea startul pe platoul Lunca Padinii şi va trece pe lângă numeroase obiective turistice: Lacul Bolboci, Şaua Dichiului, Valea Dorului, Piatra Arsă, Babele, Cerdacul şi Peştera.
Noutatea acestei ediţii o constituie organizarea întrecerii sportive Provocarea Bucegilor, un maraton de alergare exclusiv pe cărări de munte. Traseul, urmărind doar zonele marcate din Bucegi, are 40, 3 kilometri, şi 2444 metri diferenţă de nivel pozitivă. Cei care doresc să încerce ceva diferit pot opta pentru o cursă mai scurtă şi nou folosită în România, o cursă de tipul „Hit the Top up and down challenge”. Direcţia Omu (16,95 kilometrii, 1281 metri diferență de nivel pozitivă) presupune atingerea vârfului Omu, cel mai înalt vârf din masivul Bucegi, şi întoarcerea la start/finish pentru terminarea cursei.
Din dorinţa de a îmbina sportul cu protejarea naturii, Padina Fest lansează mişcarea “La Padina Fest cucereşte un munte!”, iniţiativă menită să încurajeze participanţii să vină la festival fie pe traseele montane deja amenajate, fie pe bicicletă. În acest sens sunt puse la dispoziţia toate informaţiile necesare pe site-ul festivalului.
Alte activităţi sportive ce vor avea loc la festival sunt cele din aria alpinismului: tiroliana, rapel, cățărare, drumeţii montane şi multe alte surprize care vor ridica adrenalina participanţilor la cote maxime. Aventura şi mişcarea vor fi însoţite de momente de refacere şi sesiuni de EcoRelax cu metode practice de relaxare şi meditaţie care oferă participantului alternative armonioase pentru eliberarea de stres, echilibru mental şi exerciţii fizice utile corpului şi spiritului. În cadrul acestor sesiuni se vor prezenta tehnici de Tai Chi, Qui Gong şi pranayama (exerciţii de respiraţie).
Dacă pe timpul celor cinci zile de festival participanţii vor avea ocazia de a lua parte la workshopuri diverse, se vor destined în zona de relaxare cu hamace special amenajate şi vor putea urmări filme dintre cele mai diverse, serile vor fi animate de concerte ale unor trupe consecrate precum şi trupe debutante care promit un show de excepţie. Viţa de Vie, Suie Paparude, Steelborn, OCS, Kumm, Emeric Imre sunt doar cateva dintre formaţiile care vor urca pe scena festivalului. Mai mult, anul acesta seria concertelor se întinde şi pe seara de duminică.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu