duminică, 19 august 2012

Murăturile, un lux din cauza secetei

Vin zile grele pentru gospodinele de la oraş. Preţul la legume aproape că s-a dublat.
Este dificil acum să pregăteşti cămara pentru iarnă cu tradiţionalele murături, în condiţiile în care roşiile sar de 3 lei kilogramul, ardeii de 4 lei, vinetele de 2.5 lei, iar tendinţa este una de creştere.
Legumicultorii din bazinul Lunguleţu-Slobozoia Moară-Brezoaiele ne avertizează că nici varza de toamnă nu va fi ieftină. Lipsa precipitaţiilor îi determină să irige masiv, consumând astfel electricitate şi carburanţi. De aici, preţul mare.
Cultivatorii de cartofi vor avea şi ei o problemă, pe care o vom simţi şi noi, consumatorii, anul viitor. Vor fi obligaţi să-şi cumpere sămânţa la super preţ. În zona Covasna, Harghita, Braşov, de unde se aprovizionau, a fost secetă, iar producţia este mult diminuată.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu